Joi, 24 septembrie, la Teatrul “Alexandru Davila” din Piteşti s-au desfăşurat lucrările şedinţei Conferinţei Judeţene Extraordinare a Organizaţiei Femeilor Social-Democrate Argeş.

La eveniment au fost prezenţi şi invitaţi de la nivel judeţean, precum şi de la nivel naţional – Ecaterina Andronescu – fost ministru al Educaţiei şi Cercetării, Maria Lazăr – secretar general al Organizaţiei Naţionale de Femei a PSD, Doina Pană – vicepreşedinte, Cătălina Ştefănescu – deputat de Teleorman, dar şi invitaţi din alte judeţe.

 

Din partea Biroului Permanent Judeţean Argeş au participat preşedintele interimar al PSD Argeş Şerban Valeca, preşedintele executiv interimar al PSD Argeş Ion Georgescu, vicepreşedinţii PSD Argeş Radu Vasilică, Gheorghe Marin, Ion Dumitru, Dan Manu, Iustin Dejanu, precum şi Vasile Negoescu, preşedintele organizaţiei de pensionari a PSD Argeş

 

După cuvântul invitaţilor, deputatul Simona Bucura Oprescu, preşedinte OFSD Argeş, a prezentat un raport de activitate al organizaţiei şi apoi au urmat discuţii interactive. Prin vot au fost reconfirmate (şi completate, acolo unde a fost cazul) structurile de conducere ale OFSD Argeş, respectiv Consiliul Judeţean al organizaţiei şi Biroul Permanent. Au fost desemnaţi şi delegaţii pentru şedinţa Conferinţei Naţionale a OFSD.

 

De asemenea, au fost prezentate proiectele organizaţiei pentru perioada septembrie 2015 – decembrie 2016, fiind adoptată şi o rezoluţie privind promovarea femeilor în politică şi administraţie şi susţinerea lor pentru participarea la decizie. Un obiectiv important îl reprezintă creşterea procentului de femei în componenţa consiliilor locale, Consiliului Judeţean, precum şi a numărului de primari, viceprimari şi preşedintelor în structurile administrative alese.

 

Biroul de Presă OFSD Argeş

Comments

comments

DISTRIBUIȚI