În timp ce în Uniunea Europeană procentul persoanelor cu una sau mai multe dizabilităţi se ridică la circa 10% din totalul populaţiei, în Argeş, potrivit ultimelor statistici, procentul este de numai 4%. La sfârşitul anului trecut, în statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, figurau 26.673 de persoane cu handicap, adulţi şi copii, cifră aproape egală cu cea din 2010, când erau înregistrate 26.783 de persoane, cu 110 mai mult. Dintre aceştia, 24.981 sunt adulţi şi 1.692 – copii. La fel ca şi în ultimii ani, predomină handicapurile mentale şi psihice, 8.101 de persoane. Alţi 5.437 de argeşeni suferă de un handicap locomotor, iar 4.504 persoane au afecţiuni somatice, în care se încadrează bolile care generează un handicap, de la cancer la transplanturi. De asemenea, 4.388 de persoane au probleme de vedere, iar 891- de auz.
În ceea ce priveşte încadrarea în gradul de handicap, reclamaţiile nu au dispărut, astfel că nu mai puţin de 150 de persoane au fost reclamate în 2011 de vecini sau chiar de rude că încearcă să păcălească statul. „Noi nu avem dreptul să judecăm pe nimeni şi evaluăm persoanele doar după actele medicale semnate de medicii specialişti. În 2011 am avut aproape 150 de reclamaţii, majoritatea pe oftalmologie. De regulă de la vecini sau chiar rude, cum că anumite persoane iau ajutor de handicap, dar nu sunt de fapt, bolnavi”, ne-a declarat dr. Claudia Radu, preşedinta Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap adulte din cadrul DGASPC Argeş.
În afară de sprijinul material, în funcţie de gradul de handicap, persoanele în cauză beneficiază şi de gratuitate la unele medicamente sau alte facilităţi.