Din ordinul CNADNR, începând din acest an şi în judeţul nostru au fost instalate camere video pentru verificarea şoferilor auto care circulă în afara oraşului fără rovinietă. Prin urmare, pentru Argeş au fost repartizate două astfel de sisteme de supraveghere din totalul celor 63, câte se află deja amplasate la nivel naţional. Cititoarele se află poziţionate în satul Vulpeşti, din comuna Buzoeşti şi pe A1, la km 75. Din această săptămână însă, CNADNR a mai pregătit o „surpriză” pentru şoferii argeşeni: va fi introdus pe drumurile judeţene şi naţionale cititorul mobil de roviniete. Amplasat într-o maşină, fără vreo inscripţie distinctivă, acesta se va deplasa prin tot judeţul pentru a-i identifica pe şoferii care au plecat la drum fără să îşi plătească rovinieta. Practic, sistemul de funcţionare al sistemului video mobil, este următorul: camera este legată la un monitor din maşină, pe care se indică numărul de înmatriculare, iar dacă proprietarul autovehiculului nu a plătit rovinieta, se înroşeşte rapid un chenar. Datele se trimit ulterior la Centrul de Calcul de la Ministerul Transporturilor, iar după procesarea informaţiilor, proprietarul maşinii pentru care nu a fost plătită rovinieta primeşte amenda prin poştă. Pe lângă amendă, care variază între 250 şi 4.500 de lei, în funcţie de gabaritul autovehiculului, cel vizat trebuie să achite şi o despăgubire de la 28 până la 1.210 euro, atât cât costă rovinieta pe un an pentru diverse autovehicule. Despăgubirea trebuie achitată în maximum 24 de ore, după care trebuie plătită rovinieta, altfel poate urma altă amendă.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI