Iarna se instalează din nou în România! Revin ninsorile iar temperaturile scad în toată țara

Sursa foto: Facebook/Romsilva

Ninsorile se întorc în România! Vremea se răcește simțitor în aproape toată țara. Un nou ciclon mediteranean va aduce încă un val de ploi și ninsori moderate în România, începând de miercuri, 6 decembrie. De această dată, cele mai mari cantități de precipitații sunt așteptate în jumătatea sudică a țării.

La munte va ninge și se va depune strat consistent de zăpadă, mai ales pe versanții sudici ai Carpaților Meridionali. În timpul nopții, ploaia se va transforma, treptat, în lapoviță și ninsoare și în zonele mai joase de relief.

Pe parcursul zilei de joi, 7 decembrie, în Muntenia, inclusiv în Capitală, și, local, în Transilvania, Maramureș, Dobrogea și Moldova, se vor semnala precipitații mixte. Din a doua parte a zilei vor predomina ninsorile, dar intensitatea precipitațiilor se va diminua tot mai mult spre seară, iar aria acestora se va restrânge.

În general, ne putem aștepta la un decor efemer de iarnă și la câțiva centimetri de zăpadă în mai multe zone din țară, chiar dacă temperaturile se vor menține destul de ridicate în timpul precipitațiilor, scrie meteoradar.ro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.