E oficial! Epidemie de rujeolă în România

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de boală, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase.

Medicii români sunt în alertă! Spitalele de Boli infecțioase primesc zilnic între 10 și 20 de pacienți cu rujeolă în camerele de gardă iar mulți sunt internați. Cazurile sunt în creștere atât la Institutul Matei Balş dar si la Spitalul Victor Babeș din Capitală, însă și in spitalele de pediatrie.

Cazurile sunt în creștere pentru că părinții nu și-au mai vaccinat copiii în ultimii ani, spun medicii. Deși vaccinul ROR se face la un an și la 5 ani, multi părinți evită să-și vaccineze copiii.
Acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.
Potrivit INSP, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate de la 01.01.2023 până la data de 30.11.2023, este de 1.855.
În acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe.Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.