Încă de la începutul domniei lui sforăitoare, Ceauşescu îşi manifestase dorinţa de independenţă faţă de „marele frate” de la Răsărit, URSS. Tovarăşii de la Moscova l-au considerat însă un adversar benign, dovadă că nu l-au dat de-a berbeleacul ca pe cehoslovacul Alexandr Dubcek, în 1968. Totuşi, ca să nu le pună în pericol interesele economice sau să degenereze pe o „linie capitalistă”, ruşii au încurajat în interiorul României o opoziţie discretă, formată în mare parte din militari care aveau ca element comun studii făcute în URSS. Printre aceştia s-a numărat şi generalul – maior Ştefan Kostyal, personaj cu o antipatie personală faţă de Ceauşescu, care îi fusese şef în anii ‘50 la Direcţia Politică Superioară a Armatei. Ştefan Kostyal a încercat o mişcare pe faţă în 1970, chiar în anul în care popularitatea lui Nicolae Ceauşescu ajunsese la apogeu. A protestat public faţă de cultul personalităţii dictatorului şi şi-a depus carnetul de partid. Reacţia regimului a fost promptă: generalul a fost degradat până la simplu soldat şi trimis să lucreze la o exploataţie forestieră din Curtea de Argeş, unde urca buşteni în vagoane.  

Soţii Ceauşescu urmau să fie tranchilizaţi cu arme cumpărate pe banii lui Ion Raţiu

Chiar dacă ajunsese din general un simplu muncitor în Curtea de Argeş, Ştefan Kostyal nu a încetat să comploteze împotriva înlăturării lui Ceauşescu. Generalul Ştefan Kostyal văzuse că, în 1977, imediat după cutremur, aparatul PCR parcă paralizase, aşteptând o reacţie de la Nicolae Ceauşescu, aflat într-o vizită în Nigeria. Aşa i-a venit ideea lui Kostyal că astfel de momente sunt cele mai potrivite pentru răsturnarea dictatorului.
El i-a sugerat generalului Ion Ioniţă, Ministru al Apărării vreme de 10 ani (1966-1976) şi viceprim-ministru până când a fost tras pe linie moartă de Ceauşescu, că cel mai bine ar fi să se treacă la acţiune atunci când dictatorul se afla peste hotare, mizând pe faptul că, fără şef, Securitatea va intra în degringoladă.
Printre pilonii „grupului pucist” se mai aflau „marinarii” Anton Bejan, Radu Nicolae sau Emil Cico-Dumitrescu, generalii Nicolae Militaru şi Dumitru Pletos. O perioadă au pus la cale tot felul de planuri fantasmagorice, cum ar fi tranchilizarea cuplului dictatorial şi a apropiaţilor lor cu nişte arme speciale aduse de Vasile Patilineţ (în acea perioadă ambasador la Ankara), cumpărate pe banii lui Ion Raţiu.
În 1984, Vasile Patilineţ a murit suspect în Turcia, când un camion a dat peste maşina Ambasadei române. Astfel, Ioniţă şi Kostyal l-au contactat pe generalul Ion Hortopan, comandantul unei mari unităţi de blindate. De această dată, planul era relativ mai simplu. În octombrie 1984, în timp ce Nicolae şi Elena Ceauşescu urmau să facă o vizită în RFG, vreme de 4 zile, blindatele lui Hortopan trebuiau să înconjoare clădirea CC al PCR şi să-i aresteze pe Emil Bobu, Tudor Postelnicu, Ion Dincă şi ceilalţi şefi de partid fideli lui Ceauşescu. Puterea urma să fie preluată, pentru o vreme, de către militari, care urmau să o predea aripii dizidente din partid care-l avea în frunte pe Ion Iliescu. Până la urmă, s-a ales praful de toată combinaţia. Mai întâi, lovitura a fost amânată pentru aprilie 1985, când Ceauşescu pleca în altă vizită, mai lungă, în Canada. Numai că, în vreme ce Nicolae Ceauşescu era în Canada şi toată lumea se pregătea de acţiune, în ultimul moment, unitatea de blindate a lui Hortopan a fost trimisă la munci agricole.
Cineva îi turnase pe complotişti şi, imediat după întoarcerea lui Ceauşescu, Ion Ioniţă a fost chemat la CC al PCR şi Emil Bobu i-a spus sec să-şi bage minţile-n cap. Ioniţă a murit în urma unui cancer galopant în 1987. Generalul Kostyal a fost arestat şi condamnat printr-o făcătură pentru deţinere ilegală de valută (avea acasă câteva copeici sovietice) şi furt de curent electric.
Genralul Kostyal îl bănuia pe Virgil Măgureanu, omul de legătură între gruparea militarilor pucişti şi Ion Iliescu, că a sifonat despre tentativa de puci. Şi generalul Ion Hortopan a fost bănuit că a dat în vileag ce urma să se întâmple, dovadă că a rămas pe funcţie şi avut un rol – cheie în represiunea din Bucureşti, pe 21 decembrie 1989.

Generalul Kostyal nu a mai fost în graţiile celor care au preluat puterea în ’89

La Revoluţie, generalul Kostyal nu a reuşit să rămână în barca învingătorilor. Pe 22 decembrie 1989, ajuns la CC, Kostyal a dat nas în nas cu generalul Iulian Vlad, şeful Securităţii. Acesta l-a trimis la unitatea antiaeriană de la Băneasa, pentru a superviza acţiunea de doborâre a ţintelor care apăreau pe radiolocatoare. Acolo a rămas până la 25 decembrie 1989.
Între timp generalul Nicolae Militaru, cel alături de care pusese la cale înlăturarea lui Ceauşescu, devenise Ministru al Apărării, dar după execuţia dictatorului, Kostyal a aflat de la radio cine figura pe lista cadrelor militare avansate. Nu era printre ele. Atunci i-a scris lui Militaru o notă: „Socotesc că misiunea mea este încheiată”.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI