Domnilor reprezentanţi ai presei locale din judeţele Argeş şi Vâlcea şi din presa centrală, lansăm următorul apel având în vedere situaţia incertă în care se afla în continuare Petrochimia Oltchim fosta Arpechim Piteşti şi de asemenea pentru a trage un ultim semnal de alarma legat de soarta acestor capacităţi de producţie înainte de o posibila lichidare. Până în data de 19.03.13, noi, salariaţii Direcţiei Petrochimice Bradu, aparţinând S.C. OLTCHIM S.A. (- fosta Petrochimie Arpechim) am trăit cu speranţa şi convingerea că se vor face toate demersurile necesare de către conducerea societăţii si mai ales de către administratorii numiţi la conducerea S.C. OLTCHIM S.A., respectiv domnul Gheorghe Piperea şi domnul Nicolae Balan, vor face absolut toate demersurile în vederea asigurării premiselor repornirii capacitatilor de producţie de la Petrochimia Piteşti (de altfel ultima Petrochimie/Piroliza din România care mai poate funcţiona în condiţii de siguranţă).
Ieri, 19.03.12, ca urmare a dezamăgirilor legate de modul de abordare al strategiei de restructurare propusă de cei doi administratori amintiţi anterior, respectiv domnii Piperea şi Balan, şi în contextul neachitării salariilor restante despre care oficialii Ministerului Economiei afirmau că sunt plătite la zi am hotărât să protestam public la sediul Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru a semnala de fapt că soluţiile propuse de cei doi domni administratori în raportul prezentat săptămâna trecută opiniei publice din România nu au în vedere şi soluţii reale de salvare a Petrochimiei piteştene, ci numai simple promisiuni nesustenabile financiar în prezent.
Când am lansat interpelări legat de şansele de repornire reala a Oltchim şi implicit a capacităţilor Petrochimiei piteştene tot timpul ne-au fost date speranţe, ba, mai mult, domnul Ministru Vosganian indica în cadrul conferinţelor de presă din ultimele luni că a avut contacte reale cu investitori potenţial interesaţi de Oltchim şi Petrochimie.
Din păcate în cadrul raportului întocmit de către companiile ROMINSOLV SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL privind cauzele care au determinat insolvenţa Oltchim se menţionează numai lucruri negative despre Petrochimia piteşteană şi angajaţii de aici fiind prezentaţi ca o piatră de moara care ar fi determinat de fapt insolvenţa Oltchim.

Prin planul de restructurare propus de administratorii Oltchim, petrochimiştilor argeşeni nu li se mai oferă mari certitudini

Am fost şi suntem extrem de deranjaţi de o astfel de abordare a conceptului de revitalizare a Petrochimiei româneşti parte integrantă a Oltchim.
Cum poţi revitaliza şi prezenta un plan de repornire/salvare a unor capacităţi de producţie când tu însuţi ca administrator prezinţi achiziţia respectivelor capacităţi de producţie drept cauzele intrării în insolvenţă a societăţii mama Oltchim.
Nu noi angajaţii am decis strategia de achiziţie a Petrochimiei piteştene în anul 2010 de către Oltchim de la OMV, ci a fost o strategie guvernamentală însoţită de aprobările de rigoare.
Nu este vina noastră ca am fost preluaţi şi ne-am implicat pentru revizuirea echipamentelor în vederea readucerii lor în stare de funcţionalitate în condiţii de siguranţă.
Mai mult decât atât, domnul Piperea folosea recent într-un interviu acordat presei argeşene apelativul de “dar otrăvit” pentru Petrochimia preluată de Oltchim de la OMV Petrom în anul 2010.
Suntem total surprinşi de o astfel de abordare şi poziţie publică a administratorilor Oltchim precum şi legat de tratamentul la adresa petrochimiştilor argeşeni cărora prin planul de restructurare propus practic de administratorii Oltchim nu li se mai oferă mari certitudini.
In acest sens intrând de curând in posesia unui memorandumului emis de Guvernul Romaniei în vara anului 2012 şi citindu-l ţinem să reamintim că Guvernul USL, format din membrii ai partidelor votate de noi cu încredere în luna decembrie 2012, că respectivul conţinut al memorandumului contravine cu poziţia adoptată de către administratorii Oltchim în documentele întocmite.
Aceste documente/rapoarte ale administratorilor contrazic flagrant poziţia oficiala pe care au expus-o în vara anului 2012 guvernanţii prin emiterea de documente oficiale privind strategiile de salvare/privatizare a. Astfel în memorandumul (document oficial emis de Guvernul României) datat 7.08.12, document aprobat de Primul ministru în funcţie şi inclus în anexa prezentei corespondenţe, document pe care v-am ruga daca se poate să îl publicaţi integral sau măcar paginile cu referire la Petrochimie/Rafinărie şi la obligaţiile Guvernului privind măsurile de adoptat preliminar privatizării se prevedeau şi următoarele aspecte legat de Petrochimia piteşteană şi câteva din cauzele principale care au generat pierderi majore în funcţionarea Oltchim, cauze pe care nu le mai regăsim în raportul administratorilor publicat în data de 13.03.13:
– imposibilitatea asigurării cu materii prime pentru funcţionarea la capacitate a instalaţiilor Oltchim Râmnicu Vâlcea ca urmare a nefuncţionării Petrochimiei de la Arpechim oprită de OMV in anul 2008;
-funcţionarea la un grad de utilizare a capacităţilor de producţie net inferior care generează pierderi.

Acelaşi memorandum prezintă funcţionarea integrată Rafinărie Petrochimie Oltchim ca fiind soluţia viabilă şi vitală pentru funcţionarea eficienta a  societatii comerciale Oltchim pe viitor. Acestea fiind spuse nu mai avem nici un comentariu cu privire la modul de abordare al viitorului Petrochimiei Pitestene de catre cei doi administratori de la Oltchim domnii Balan si Piperea.
Noi angajatii Directiei Petrochimice nu intelegem cum guvernul are o abordare logica si coerenta in data de 7.08.12 prin continutul memorandumului anexat si brusc ulterior Petrochimia si salariatii Petrochimiei devin un “dar otravit”.
Va lasam pe dumneavoastra reprezentantii presei sa disecati in detalii continutul memorandumului transmisa anexat sa vedeti continutul si masurile pe care Guvernul Romaniei prin reprezentantii sai legali le aveau de indeplinit (in memorandum pagina 4 pct. II) si de fapt situatia in care s-a ajuns in prezent unde au fost prezentati in raportul intocmit de catre domnii administratori Piperea si Balan ca  vinovati salariatii petrochimiei  iar una dintre cauzele principale ale insolventei le reprezinta achizitia Petrochimiei argesene, Petrochimie despre care Guvernul Romaniei afirma in memorandumul aprobat de premierul Victor Ponta la data de 7.08.12 (la pagina 7 pct 2):
“Functionarea integrata a celor doua platforme de la Bradu (Petrochimia Arpechim Arges) si Valcea (Oltchim) aduce beneficii majore atat din punct de vedere operational cat si financiar, producerea etilenei si a propilenei de la Bradu (Petrochimia Arpechim Arges) fiind cea mai ieftina solutie de aprovizionare pentru combinatul chimic (platforma de la Ramnicu Valcea)”.
“Asa cum evidentiaza raportul de analiza diagnostic-financiara in ceea ce priveste planul de afaceri si posibilitatea de contractare de credite viitoare scenariul in care societatea functioneaza integrat cu Rafinaria Arpechim reprezinta cea mai buna varianta pentru imbunatatirea capacitatii Oltchim de acoperire a dobanzilor, rambursare a datoriilor si imbunatatire a indicatorilor financiari ceruti de banci la acordarea de noi credite”.

INTREBAM RETORIC: OARE UNDE ESTE ADEVARUL?????

Domnilor ziaristi, noi salariatii Directiei Petrochimice Bradu intelegem prin lecturarea memorandumului anexat emis de Guvernul Romaniei in 7.08.12 ca Petrochimia si petrochimistii argeseni nu reprezinta “un dar otravit” cum ne numea domnul Piperea, ci o perspectiva de viitor si atunci intrebarea la adresa declaratiilor recente din presa date de domnul administrator Piperea si la formularile din raportul cauzal al insolventei Oltchim este de ce blameaza dansul Petrochimia si aceasta este aratata cu degetul ca o piatra de moara, principala cauza a insolventei OLTCHIM.

Cu privire la protestele noastre recente de la Ramnicu Valcea din 19.03.13 de la sediul Oltchim Ramnicu Valcea va mentionam ca acestea nu s-au soldat cu o solutie certa legat de viitor ci decat cu o dezamagire totala in relatia cu patronatul si colegii de la Ramnicu Valcea care nu s-au implicat activ in acest protest asa cum ar fi trebuit interesul fiind comun de salvare a combinatului Oltchim.
Raspunsul la toate intrebarile noastre legat de plata salariilor restante si posibilitatea de finantare a repornirii Petrochimiei a fost in sinteza: “Nu exista bani !!! Combinatul functioneaza la sub 7% din capacitate !!! Se vor adopta masuri de disponibilizare de personal curand pentru capacitatile unde nu exista perspective certe de repornire.”
Oare unde sunt promisiunile USL din toamna anului trecut inainte de alegeri cand zilnic eram asigurati de Guvern ca bat la poarta Oltchim zeci de investitori si ca se va reporni la minim 60% din capacitate????
Spectrul viitorului este sumbru in prezent peste platforma de la Arpechim.
Contam pe sprijinul reprezentantilor dumneavoastra din presa locala a ambelor judete Arges si Valcea si din presa centrala in mediatizarea starii de fapt si a celor indicate in prezentul apel precum si relativ la continutul memorandumului anexat comparativ cu afirmatiile administratorilor privind petrochimia pitesteana.
Avem o nedumerire pe care am am strigat-o public la manifestatia de la Valcea din 19.03.13 : Oare Guvernul a facut blat cu PCC firma poloneza care curteaza de mult cele cateva sectii de la Oltchim Valcea singurele care mai prezinta interes pentru ei?????
Daca NU atunci de unde abordarea diferita a pozitiei administratorilor fata de pozitia Guvernului Romaniei din memorandumul anexat.

Daca DA atunci de ce nu ni se spune public pentru a nu mai avea asteptari si a nu ne mai face sperante. Situatia incerta a Oltchim Râmnicu-Vâlcea si, implicit, a Petrochimiei de la Pitesti, determina o stare de tensiune in continuare din ce în ce mai mare pe platforma petrochimica de la Pitesti. Angajatii din Petrochimie raman extrem de deranjati legat de modul in care sunt prezentati si ei si procesul de preluare petrochimie de catre Oltchim in raportul privind cauzele insolventei Oltchim. De la bun inceput dupa preluarea Petrochimiei de catre Oltchim am privit acest proces ca o sansa de salvare a capacitatilor de productie de pe Platforma Arpechim – capacitati pe care OMV le-a abandonat.Ne-am implicat de la bun inceput toti in revizia generala de amploare fiind ferm convinsi ca odata finalizata aceasta revizie se va continua si procesul de preluare Rafinarie si se va reporni integrat.

Ce le lasam copiilor nostri? O tara pustiita, o tara fara viitor?

Alianta USL si domnii administratori ar trebui sa isi aminteasca de promisiunile facute în campania electorala DE CLASA POLITICA si sa se inconjoare de oameni valorosi, oameni care nu urmaresc interese proprii sau de partide, ci care iubesc România si sa isi indeplineasca angajamentele pe care le-au facut în fata poporului român, care i-a crezut si le-a acordat un imens credit, în aceasta perioada dificila!
Este usor sa spui: taiem si vindem la fier vechi! Dar cine mai poate sa construiasca o industrie petrochimica asa cum România mai are sansa de a o avea? Este usor sa spui: concediem 1000 – 3000 – 10.000 de oameni? Cine îi mai angajeaza? S-au creat alte locuri de munca? Cine mai dezvolta România? Nici consumatori, cum ne vrea UE, nu vom mai putea fi!
Ce le lasam copiilor nostri? O tara pustiita, o tara fara viitor?
Ne dorim si speram ca in final veti avea in vedere in raportul privind generarea insolventei Oltchim sa prezentati solutii reale care sa includa clar si Petrochimia argeseana in care s-au investit bani si s-a facut o revizie serioasa nu s-au facut decat lucrari de mantuiala si spoit gardurile asa cum a reflectat o parte din presa.”
Salariatii Directiei Petrochimice Bradu – SC Oltchim SA

Comments

comments

DISTRIBUIȚI