
Deşi ne-am obişnuit, în cei peste 20 de ani de democraţie, ca cei care sunt la Putere şi organizează alegerile să beneficieze de un uşor avantaj din partea „arbitrilor” – adică a poliţiştilor – unele posturi-cheie de la vârful Ministerului de Interne dau peste cap acest calcul. Mai exact, de buna desfăşurare a alegerilor din 9 decembrie se vor ocupa doi generali: secretarul de stat din MAI Anghel Andreescu, conducătorul pe linie ierarhică al Poliţiei Române, şi Zoltan Balint, şeful celei mai importante structuri a Jandarmeriei Române – „Brigada Specială de Intervenţii”, celebrii mascaţi.
Chiar dacă, pentru mulţi, aceste două nume nu spun mare lucru, pentru cunoscători, cei doi generali sunt pilonii pe care se sprijină Ministerul de Interne, implicit ministrul USL, Mircea Duşa.
Numai că, surprize, surprize… Cei doi generali sunt strâns legaţi de şeful SPP, generalul argeşean Lucian Pahonţu, considerat cel mai loial om al preşedintelui Traian Băsescu. În ceea ce-l priveşte pe Secretarul de Stat, generalul Andreescu, şi el argeşean la origini, născut la Valea Iaşului, acesta este naşul de cununie al lui Lucian Pahonţu, care, la rândul său, l-a năşit pe generalul de la Jandarmerie, Zoltan Balint. Deci, rudele prin alianţă ale şefului SPP ocupă posturi-cheie în MAI, instituţie ce se va ocupa de buna desfăşurare a alegerilor.