Gabriel Bratu, premiat de „Rotary Club”, Piteşti

EVENIMENT Balul de Caritate organizat anual de rotarieni a adunat, sâmbăta trecută, la restaurantul „Castel” din Piteşti politicieni şi oameni de afaceri, cu toţii contribuind la strângerea de fonduri pentru copiii superdotaţi sau defavorizaţi. „Clubul Rotary” Piteşti, una dintre cele mai active organizaţii de voluntariat şi binefacere din Argeş, şi-a invitat prietenii şi colaboratorii sâmbătă seara, la restaurantul „Castel”, pentru cea de-a cincea ediţie a Balului de Caritate Anual, al cărui scop este de a strânge fonduri pentru acordarea de burse unor elevi talentaţi ai Liceului de Artă „Dinu Lipatti” precum şi pentru copiii defavorizaţi.
Avocata Luminiţa Ioana, preşedintele Rotary Club Piteşti, şi Olimpia Doru, amfitrioanele serii, au avut grijă ca toţi cei prezenţi să se simtă bine, într-o atmosferă rafinată şi plină de surprize. Printre cei premiaţi de rotarieni la ceas aniversar s-a numărat şi şeful învăţământului argeşean, inspectorul şcolar general Gabriel Bratu, care a primit „Placheta pentru prieteni adevăraţi ai Clubului Rotary”.

A fost un gest prin care Rotary Club a vrut să-i mulţumească şi în acest mod lui Gabriel Bratu pentru sprijinul pe care acesta l-a acordat în toate proiectele ce au vizat sprijinirea elevilor cu performanţe deosebite în activităţile şcolare şi extraşcolare.
De asemenea, omul de afaceri Cristian Prodănel a fost şi el onorat cu o plachetă asemănătoare pentru contribuţia la acţiunile organizaţiei. La eveniment au fost prezenţi numeroşi politicieni, oameni de afaceri şi personalităţi ale judeţului, printre care s-au numărat preşedintele PDL Argeş, senatorul Mircea Andrei, Virgil Dumitru de la Comesad, Ştefan Lăzăroiu, şeful PDL Curtea de Argeş, Ciprian Berevoianu, directorul ITM, Daniel Dragomir, candidatul PDL la funcţia de senator de Piteşti, Cristian Simionaş, director Leumi Bank, Vali Vişoiu, de la Conarg şi mulţi alţii.
Cei mai mulţi s-au „luptat” la licitaţiile în care au fost vândute tablouri ale elevilor de la „Lipatti”, vinuri vechi, costume de lux şi obiecte de artă, în urma cărora s-au strâns 41.000 lei. Unul dintre cele mai emoţionante momente artistice ale serii a fost susţinut de soprana Adina Sima şi Alex Pârvu, unul dintre elevii săi de la Palatul Copiilor, un copil nevăzător a cărui prestaţie muzicală a impresionat toţi invitaţii. La atmosfera de clasă au  mai contribuit şi formaţia Nistor Family, dar şi manechinele de la „Andrada Fashion Mo­­dels”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.