FRF NU MAI VREA ORICE Dacă anul trecut atât CS Mioveni cât şi FC Argeş au luat lejer licenţierea, anul acesta se anunţă mari probleme pentru ambele echipe. Dorind să nu mai facă niciun fel de concesie, şefii de la FRF care se ocupă cu acordarea licenţierii au anunţat criterii extrem de dificil de realizat.

FC Argeş, mari probleme cu terenul de joc

Situaţia la FC Argeş pare una fără ieşire din mai multe puncte de vedere. În primul rând, alb-violeţii au mari probleme cu terenul pe care îşi vor disputa sezonul viitor jocurile. Consiliul Local Piteşti pare a nu mai dori să cedeze arena „Nicolae Dobrin” pentru cei de la FC Argeş, aşa că unul dintre punctele licenţierii este deja la pământ.
Apoi nu trebuie să uităm că, pentru sezonul viitor, terenul de joc trebuie să aibă încălzire pe sub pământ, ceea ce conduce la o nouă investiţie pentru CL Piteşti. Nu suntem însă convinşi că cei de la Primărie vor dori să investească, mai ales după ce, în ultimii ani, investiţii precum tabela de marcaj sau nocturna nu au fost amortizate în niciun fel.
În fine, datoriile către stat reprezintă un alt punct fierbinte pentru FC Argeş. Nu ştim de unde va scoate Penescu junior banii pentru acoperirea acestor datorii, dar ştim cu siguranţă că, în cazul în care alb-violeţii nu vor fi pe 0 la capitolul bani datoraţi statului, licenţa nu va fi primită.

CS Mioveni, la mâna Consiliului Local Mioveni

În mod normal, la Mioveni nu ar fi trebuit să existe mari probleme în vederea obţinerii licenţei, dar evoluţia din acest sezon a galben-verzilor a aruncat totul în aer. Ne este foarte greu să credem că domnii din Consiliul Local Mioveni mai doresc să sprijine un sport care le-a adus numai durere în suflet, în ciuda faptului că primarul Ion Georgescu este un fan al fotbalului. În aceste condiţii, poate că echipa va primi din partea CL stadionul, dar în niciun caz nu se va porni la o investiţie precum cea de aducere a unei instalaţii de încălzire a gazonului.
O altă problemă care se ridică la Mioveni este cea a tribunei acoperite. Noile condiţii de licenţiere spun că stadioanele echipelor de Liga I trebuie să aibă minimum 3.000 de locuri acoperite, dar la Mioveni este foarte greu de realizat acest lucru. Există un proiect de acoperire a tribunei oficiale, dar este destul de greu de făcut, având în vedere că acoperişul trebuie ridicat pe nişte piloni, care ar trebui montaţi cu mult în spatele tribunei. Lucrarea este greu de realizat şi, până la acest moment, nu se ştie dacă ea va fi efectuată.

Fără fotbal în judeţ…

Ce riscă judeţul nostru, în aceste condiţii? Totul…adică riscăm să nu mai avem absolut deloc fotbal în Argeş. În cazul în care FC Argeş nu va obţine licenţa, va fi retrogradată în Liga a III-a, iar CS Mioveni se va duce în Liga a II-a sau chiar în a III-a, dacă nu va primi nici măcar un sprijin minor de la Consiliul Local.
Situaţia ar fi una cu adevărat jenantă în primul rând pentru politicienii judeţului nostru. După ce FC Argeş s-a prăbuşit, iar CS Mioveni se afundă, cu siguranţă, spre retrogradare, semnalele în ceea ce priveşte sportul-rege sunt, cu adevărat, sumbre.
Durere mare, dar nici măcar o surpriză pentru că, aşa cum am observat în ultimii ani, nimănui nu-i mai pasă de fotbal în Argeş. Sportul se îngroapă pe zi ce trece în judeţul nostru, iar politicienii se gândesc mai mult la cum să câştige alegerile decât la o soluţie de salvare a fotbalului. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar, la cum merg momentan lucrurile, nu ne putem aştepta la nimic bun în ceea ce priveşte fotbalul argeşean.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI