DEMITERI ÎN MASĂ Primarul Ion Georgescu nu a mai suportat umilinţele – pe banii publici, ce-i drept – şi a început curăţenia. Şase jucători vor părăsi echipa, iar conducerea clubului este cu bagajele făcute. Duminică a fost ziua decisivă în ceea ce priveşte viitorul echipei CS Mioveni în Liga I. Elevii pregătiţi de Marian Pană înfruntau Voinţa Sibiu în ceea ce urma să fie meciul de a fi sau a nu fi în Liga I pentru argeşeni. Din păcate însă, pe teren miovenarii au demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că sunt cea mai slabă echipă din Liga I şi au pierdut cu 2-1, iar apoi a urmat cutremurul.

Dică şi Dina au plecat la pauză

După o primă repriză penibilă, Dică şi Dina au fost înlocuiţi la pauză, ceea ce nu le-a picat prea bine jucătorilor. Nervoşi, cei doi s-au dezechipat şi apoi au plecat acasă, fără a mai urmări desfăşurarea ultimelor 45 de minute. Este de fapt a doua oară când Dina face aşa ceva, el părăsind şi stadionul de la CFR Cluj, în momentul în care a aflat că nu face parte din lot. Atitudinea este una cu adevărat sfidătoare, cei doi preferând să fugă, mai ales că ştiau ce scandal urma să facă primarul, la finalul întâlnirii.

Georgescu s-a calmat cu greu la vestiare

La o jumătate de oră după joc, Ion Georgescu a coborât din tribuna oficială şi s-a îndreptat către vestiare, acolo unde era aşteptat de antrenori, jucători şi conducerea clubului. Deşi era extrem de nervos, Georgescu a reuşit cu greu să se abţină de la a face un scandal monstru. S-a îndreptat către antrenorul Marian Pană, a discutat cu el preţ de câteva minute, după care a intrat în vestiar. Le-a mulţumit jucătorilor pentru felul în care aceştia îşi bătuseră efectiv joc de soarta echipei, după care i-a anunţat că, în maximum două zile, va anunţa fotbaliştii de care urma să se despartă. Apoi s-a urcat în maşină şi a plecat, nu înainte de a-i anunţa şi pe cei din conducerea clubului că le aşteaptă demisiile.

Despărţire de şase jucători

Deşi până la ora închiderii ediţiei nimic nu era sigur, se pare că, din această săptămână, se va renunţa la serviciile a şase jucători. Dică, Neaga, Mărgăritescu, Iordache, Dina şi Tănasă îşi vor rezilia contractele cu gruparea alb-violetă. Interesant este faptul că toţi aceşti fotbalişti au fost aduşi la echipă înaintea începerii campionatului, ceea ce dovedeşte încă o dată că şefii clubului au greşit grav. Rămâne acum de văzut dacă jucătorii vor accepta rezilierile, pentru că ei au contracte ferme cu clubul şi pot refuza propunerile. În aceste condiţii, şefii clubului se vor vedea obligaţi să le achite salariile pe un întreg sezon competiţional, ceea ce este echivalent cu un dezastru, din punct de vedere financiar. Nici în ceea ce priveşte conducerea clubului nu se ştie mare lucru. Cert este că Ion Georgescu este hotărât să se despartă de Ţuţală, Tunaru, Olteanu şi restul oamenilor de la club. Cine va conduce în retur gruparea galben-verde este greu de spus. Probabil primarul va numi pe cineva din Primărie la şefia CS Mioveni, în acest fel urmând a avea şi control direct asupra viitoarelor transferuri. Una peste alta însă, la Mioveni domneşte haosul şi nimeni nu mai ştie ce să facă. Se aşteaptă doar decizia finală a primarului, pentru ca apoi fiecare să se ducă pe drumul lui.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI