Exclusivitate: Văduva lui Ioan Luchian Mihalea vorbeşte despre eliberarea asasinului

1,928 views

„Probabil, criminalul va fi invitat la televizor şi va ajunge vedetă!“. Profesoară de limba engleză şi logoped în Piteşti, Adina Mihalea, soţia marelui artist, fondatorul corului „Song” şi „Minisong”, este şocată de faptul că unul dintre cei doi asasini ai soţului său ar putea fi pus în libertate, deşi a fost condamnat pe viaţă. Peste doar 10 zile, pe 29 noiembrie, se împlinesc 20 de ani de când una dintre cele mai mari vedete ale acelor vremuri, Ioan Luchian Mihalea, fondatorul faimoaselor coruri „Song” şi „Minisong”, era ucis cu bestialitate. Pe 29 noiembrie 1993, Mihalea se afla singur în apartamentul său din Bucureşti, deoarece soţia şi fiul său locuiau la Piteşti, când doi tineri, abia trecuţi de majorat, înarmaţi cu un ciocan şi un box pe mână, au intrat în casa artistului pentru a-l jefui. La aproape două decenii de la oribila crimă care a îndoliat lumea artistică din România, Nelu Florian Gavrilă, unul dintre ucigaşi, este la un pas de a fi pus în libertate, deşi a fost condamnat pe viaţă. Gavrilă, care se ştia cu artistul de dinainte, a susţinut că ar fi întreţinut relaţii intime cu victima sa, dar a revenit şi a mărturisit că, de fapt, nu a vrut decât să fure, fiindcă remarcase în casă lucruri de valoare. Însă Gavrilă nu a avut curajul să meargă singur şi l-a luat cu el pe bunul său prieten Ionel Păun. Când au năvălit în apartament, Mihalea a început să ţipe şi asasinii s-au năpustit să-l lovească, iar Florian Gavrilă, speriat, l-a strangulat pe artist cu un cablu de telefon. În urma crimei, atacatorii nu s-au ales decât cu un casetofon şi câteva nimicuri. Ioan Luchian Mihalea însă plecase să îi dirijeze pe îngeri.

Ucis la 42 de ani, în plină carieră

La doar 42 de ani, viaţa unei persoane ce reuşise să devină un idol al tinerilor acelor vremuri, dar şi o carieră strălucită, erau curmate ireversibil.
Odată cu el, murea însă, la modul figurat, şi familia sa. Mihalea se pregătea să îşi aducă la Bucureşti soţia şi copilul, care locuiau încă la Piteşti, unde Adina era profesoară de limba engleză. Vestea a căzut ca un trăsnet peste ei. Fiul său, Ionuţ, avea pe atunci doar 4 ani, şi nu a conştientizat cu adevărat tragedia ce s-a abătut asupra sa decât treptat, pe măsură ce a crescut. Pentru soţia sa, Adina, a reprezentat însă o adevărată lovitură, ce i-a marcat viaţa şi i-a schimbat radical destinul. A continuat să locuiască la Piteşti, alături de părinţi, şi şi-a crescut singură fiul, pe Ionuţ. Pe măsură ce anii au trecut, băiatul a căpătat din ce în ce mai mult din figura tatălui. Însă, deşi nu se poate spune că nu este talentat la muzică, asemenea părintelui său, băiatul a ales calea tehnicii, absolvind Facultatea de Informatică – Calculatoare la Universitatea din Piteşti şi fiind acum masterand al aceleiaşi facultăţi.

Criminalul, eliberat pentru bună purtare 

La aproape două decenii de la oribilul moment, familia marelui muzician retrăieşte acum drama, într-un alt registru. Nelu Florian Gavrilă, unul dintre ucigaşi, cel care l-a strangulat pe Mihalea, ar putea ieşi din închisoare, deşi a fost condamnat, ca şi complicele său, pe viaţă. 
Cum este posibil însă să fie eliberat doar după 20 de ani, când are de ispăşit o pedeapsă pe viaţă? Pentru că, odată intrat în puşcărie, pe 19 ianuarie 1994, Gavrilă a făcut totul pentru a-şi putea micşora pedeapsa. Pentru bună purtare, a trecut, rând pe rând, de la regimul de maximă siguranţă în care sunt incluşi cei cu pedepse mari, la cel închis, iar apoi, ieşind la muncă, a ajuns printre puşcăriaşii care beneficiau de avantajele de la „semideschis”. Fiindcă nu a avut nicio abatere în tot acest timp, de curând a fost transferat de la „Jilava” la Penitenciarul Găeşti, beneficiind de regim deschis, unde se plimbă neînsoţit prin penitenciar, participă la diverse activităţi educative şi chiar le dă sfaturi celorlalţi puşcăriaşi. Conform legii, peste doar două luni, la 20 de ani de când a fost închis, Nelu Florian Gavrilă poate face cerere de eliberare condiţionată. Adică va reveni în societate. Însă pe Ioan Luchian Mihalea nimic nu îl va mai aduce înapoi. 

Adina Mihalea: „Sunt obosită, vreau să cred că acest om nu există!“

Asaltată de televiziuni şi de presa centrală, care vor să afle părerea sa referitoare la acest lucru, Adina Mihalea, văduva marelui artist, a acceptat să vorbească în exclusivitate cu noi şi să ne împărtăşească prin ce trece acum. „Ce părere să am? Una foarte proastă! Dacă un om ca ăsta poate să iasă din închisoare şi să revină în societate după ce a făcut, ca şi cum nimic nu s-a fi întâmplat… Eu, una, sunt obosită. Aş vrea să cred că acest om nu există, ca să pot fi liniştită. Dar vă daţi seama că liniştită nu sunt! Fiul meu, Ionuţ, e deocamdată calm, dar mă vede pe mine că mă agit şi încearcă să mă facă să nu mai pun la suflet. Nu ştie încă de eliberarea asta şi nici nu ştiu dacă ar fi cazul să îi spun, dar oricum va afla, până la urmă… Dacă era să mă întrebe pe mine, evident că nu aş fi fost niciodată de acord cu aşa ceva! Nu doar în cazul soţului meu, ci în general. Dar asta este! După cum merge treaba la noi, probabil că va deveni vedetă, va fi invitat la televizor, va fi întrebat cum şi ce a făcut, va răscoli din nou… Însă eu, una, nu voi mai intra în acest joc, nu voi accepta niciun fel de invitaţie, nicăieri! Nu vreau să mai dau prilej de comentarii, pentru că şi atunci când am acceptat să apar public, eu am încercat să explic câte ceva, dar mereu spusele mele au fost interpretate şi mi s-au comentat vorbele în fel şi chip! Voi, cei de la „Universul argeşean”, sunteţi singurii cu care vorbesc, pentru că am încredere. Ştiu că şi altă dată, când am stat de vorbă, aţi fost sinceri şi corecţi şi nu mi-aţi denaturat spusele. Altfel, nu vreau să mai aud de nimeni! Dacă televiziunile vor să redeschidă subiectul, la modul frumos, să comemoreze astfel cei 20 de ani care au trecut, o pot face folosind materiale pe care le-am încărcat pe You Tube. Sunt acolo momentele lui deosebite, istoria „Song”. Deci, pot face ceva frumos, dacă vor. Nu scandal! Şi, mai ales, nu cu mine!“, ne-a spus Adina Mihalea.
Indiferent de ce se întâmplă cu asasinul său, Ioan Luchian Mihalea va continua să trăiască doar prin dragostea ce încă i-o poartă soţia sa şi prietenia pe care foştii săi colegi i-o dovedesc şi acum. În fiecare an, de ziua lui, pe 15 decembrie, se întâlnesc pentru a rememora timpul petrecut împreună şi cântă melodiile celebre pe care le cântau odinioară împreună, în „Song”. „Evident că ne vom păstra obiceiul şi anul acesta, ca în fiecare an. Colegii din Bucureşti se ocupă de organizare. Anul acesta, cu atât mai mult va fi ceva special, fiindcă se împlinesc 20 de ani! Noi aşa ne vom aminti de el şi îi vom cinsti memoria, nu cu emisiuni TV de felul cum se fac acum!“, ne-a mai declarat Adina Mihalea.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI