EROII NIMĂNUI! Pe 6 octombrie s-a născut Petre Ţuţea şi a murit Elisabeta Rizea! În plină campanie electorală, mai-marii Argeşului nici măcar nu şi-au adus aminte de ei

6 octombrie 2014! O zi ca oricare alta, aparent. În plină campanie electorală, televiziunile şi ziarele au difuzat declaraţii peste declaraţii ale politicienilor, vizite de lucru ale acestora pe coclauri neştiute, jigniri peste jigniri între stafurile de campanie, insinuări, minciuni, aberaţii… Mailurile redacţiilor de ştiri se sufocă de comunicate în care se transmit până şi cele mai banale chestiuni din programul zilnic al candidaţilor şi tot felul de tâmpenii electorale. Autorităţile statului se întrec şi ele în a prezenta „măreţe realizări”, evident tot în scop electoral. Interesul propriu sau de grup, politic, satisfacerea unor ego-uri exacerbate şi prostirea maselor au fost şi sunt principalele scopuri ale comunicării tuturor, în aceste zile. Însă nimeni, absolut nimeni, dar mai ales autorităţile locale argeşene, nu a fost în stare să trimită, pe 6 octombrie 2014, două rânduri măcar despre cele două mari personalităţi române ale căror nume se leagă de această zi. Două personalităţi ce şi-au sacrificat viaţa pentru un viitor mai bun al ţării întregi. Doi oameni speciali, trecuţi nemeritat în umbra istoriei de actualii conducători ai României şi Argeşului, prea egoişti şi prea ignoranţi, dar care, fără ajutorul acestora, nu ar fi azi acolo unde sunt: argeşenii Petre Ţuţea şi Elisabeta Rizea. Pe 6 octombrie s-au împlinit 112 ani de la naşterea marelui gânditor al neamului românesc şi al întregii lumi, Petre Ţuţea şi 11 ani de la trecerea în nefiinţă a marii eroine şi luptătoare anticomuniste din Nucşoara, Elisabeta Rizea. Din păcate însă, prinşi în bătălia lor lipsită de etică şi substanţă, „eroii” zilelor de azi au fost prea ocupaţi să le dedice şi lor o clipă de recunoştinţă!

 

„Un Socrate român”, condamnat şi încarcerat de comunişti

Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902 în Boteni, Muscel, Argeş. Eseist, filozof, economist şi om politic român, dar, mai presus de toate, un mărturisitor al adevărului, al lui Hristos în plin veac ateu XX. Ţuţea a fost supranumit un Socrate român datorită preocupărilor filozofice şi rolului educativ pe care şi l-a asumat prin exemplul personal, mai ales în închisoare. Născut în familia unui preot, a studiat la liceul „Neagoe Basarab” din Câmpulung-Muscel şi la „George Bariţiu” din Cluj. A urmat Facultatea de Drept la Cluj, devine doctor în Drept administrativ, „Magna cum laude” (1929). Între 1940-1944 a fost şef de secţie în Ministerul Războiului, iar între anii 1944-1948 a fost director de studii în Ministerul Economiei Naţionale. Colaborator la diverse publicaţii, în special la „Cuvântul”, condus de Nae Ionescu, cu articole de economie politică. A fost arestat de comunişti şi anchetat fără condamnare timp de 5 ani (1948-1953), apoi arestat din nou la 22 decembrie 1956 şi condamnat la 10 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, 1957. După un nou proces, în 1959, a fost condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a făcut 8 ani (1956-1964), la Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari şi mai ales la Aiud. În total, 13 ani de închisoare. Iar după eliberare, a fost permanent urmărit de Securitate, probă fiind cele 20 de volume din arhivă. „Tot ce-am suferit aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”, a declarat Ţuţea despre anii de chin şi umilinţă suferiţi.

11 ani de la moartea Elisabetei Rizea

În urmă cu 11 ani, pe 6 octombrie 2003, s-a stins un înger. Elisabeta Rizea, simbolul luptei împotriva comunismului, partizana din Munţii Argeşului, cea care a făcut 12 ani în temniţele comuniste pentru crezul său şi ajutorul dat grupării colonelului Gheorghe Arsenescu şi locotenentului Toma Arnăuţoiu, s-a ridicat la Cer. Până la arestarea sa, Elisabeta Rizea i-a ajutat permanent pe partizanii din munţi cu hrană şi informaţii despre mişcările trupelor de securitate care bântuiau în căutarea lor. Când a fost prinsă, deşi a fost supusă unor torturi îngrozitoare, în puşcăriile Piteşti şi Jilava, spre cinstea ei, nu a divulgat nimic şi nu a trădat pe nimeni. Acum, la 11 ani distanţă de moartea sa, nici un staff de partid şi nici măcar o autoritate publică, locală sau centrală, nu a trimis nici măcar un comunicat de comemorare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.