Calinic stă departe de bătălia electorală. Nici un cuvinţel pe site-ul Arhiepiscopiei despre vizitele candidaţilor Ponta şi Iohannis la Mănăstirea Argeşului

Campania electorală a început de mult, la fel şi periplul candidaţilor prin Argeş. Iohannis, Ponta, Tăriceanu, iar Iohannis, iar Ponta, poate şi Dan Diaconescu… Cu toţii şi-au făcut drum, unii – nu doar odată, prin judeţul nostru şi, inevitabil, cu toţii au tras şi la … Mănăstirea din Curtea de Argeş, inima creştinătăţii argeşene. În cazul lui Ponta, care mizează puternic pe cartea religiei şi pe credinţa ortodoxă pentru a-şi mai atrage un votant, e oarecum logic că nu are cum să rateze un punct de atracţie la Mănăstirea Curtea de Argeş şi o întâlnire cu ÎPS Calinic.
De mirare a fost însă şi că Klaus Iohannis, cunoscut şi chiar criticat de unii pentru faptul că nu aparţine majorităţii ortodoxe, ci e luteran, a ţinut morţiş să dea ochii cu Calinic! Şi, evident, să dea o tură prin mănăstirea argeşeană, chiar dacă religia l-a împiedicat să se închine la icoane şi să pupe moaştele. Dar de! Ce nu face omul pentru un vot în plus?
Ciudat este însă că serviciul de presă al Arhiepiscopiei Argeşului, ce funcţionează mai bine ca o redacţie de ştiri naţională, nu a catadicsit să dea nici măcar o ştire despre vizitele celor doi mai mari ai politicii, „catindaţi” la Preşedinţia României. Dacă, în mod normal, pe site-ul Arhipiecopiei sunt postate zilnic zeci de informaţii şi nu trece un eveniment, fie el cât de banal, fără a fi ceva publicat despre el în timp real, despre cele două vizite – nici măcar un cuvinţel!
Cel mai probabil, Înalt Prea Sfinţia Sa Calinic a decis, după ce, în multe alte campanii, s-a dedicat trup şi suflet ajutorării unuia sau altuia dintre candidaţi, ca, de data aceasta, să stea departe de politică şi bătălia electorală. Sau, cel puţin… aşa pare!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.