
Pentru a păstra aparenţele, la numirea sa în funcţia de „general” Gardin s-a retras rapid din societate, cesionând părţile sociale celor doi asociaţi, respectiv lui Crivac Constantin şi Gardin Bogdan-Liviu, nimeni alţii decât ginerele şi fiul său. Astfel Crivac Constantin deţine 50% părţi sociale, iar Gardin Bogdan Liviu – 50%.
Chiar dacă nu mai este acţionar în firmă, deşi banii se strâng tot în familie, şi Florin Gardin are partea sa din drepturi de autor, pentru că mare parte din titlurile din portofoliul editurii sunt realizate de domnul „general”, împreună cu soţia sa, Maria.
Cărţile şi caietele sale se regăsesc de la grădiniţă până la ciclul gimnazial, părinţii fiind nevoiţi să cumpere, la solicitarea educatorilor şi a profesorilor, respectivele manuale, la preţuri ce variază între 9 şi 16 sau chiar 23 de lei. Evident însă că nu e vorba de o singură carte sau caiet special, indiferent de anul de studiu elevii trebuind să achiziţioneze aşa ceva cam pentru fiecare materie în parte. Astfel, editura livrează peste 50 de titluri, cât să acopere toată „cererea”.
Piaţa de desfacere este în toate şcolile şi grădiniţele din judeţ, dar cea mai largă este la Şcoala 3 din Piteşti, unde este directoare Emanuela Brăslaşu, soţia profesorului universitar Mihai Brăslaşu, care este referent ştiinţific al editurii conduse de fiul şi ginerele lui Florin Gardin! Că de’, o mână spală pe alta şi amândouă…faţa! Am încercat să obţinem şi un punct de vedere al domnului Gardin, însă pe tot parcursul zilei de luni acesta nu ne-a răspuns la telefon. Aşteptăm un punct de vedere, chiar un drept la replică sau o carte cu autograf, fie şi contra cost…