MENAJ ÎN TREI De 15 ani, surorile Mariana şi Nicoleta Moldoveanu din Piteşti trăiesc în concubinaj cu George Chirilă şi fac copii pe bandă rulantă, de multe ori cele două rămânând gravide în acelaşi timp. Dacă un regizor de la Hollywood ar veni în comuna Ţigănaşi, la doar 40 de kilometri de Iaşi, ar găsi acolo un subiect demn de un viitor film de Oscar. Despre ce este vorba? De aproape 15 ani, două piteştence, surori, Mariana şi Nicoleta Moldoveanu, trăiesc în concubinaj cu George Chirilă (originar din Brăila) cu care au, împreună, nu mai puţin de 13 copii. Mariana are şapte copii cu George, iar sora ei Nicoleta, şase.
Deşi primul gând privind studiile celor trei ar fi unul cât se poate de negativ („poate cel mult liceul”), realitatea ne contrazice în forţă. Piteşteanca Nicoleta Moldoveanu a terminat Facultatea de Geologie la Iaşi, iar George a făcut trei ani de Medicină Veterinară, abandonând apoi studiile universitare.

Prima care a fost cucerită de către George a fost Nicoleta, acum în vârstă de 35 de ani. Aceasta l-a cunoscut pe George Chirilă pe când locuia în cartierul Trivale din Piteşti, în 1996, şi, după cum spune femeia, a fost dragoste la prima vedere. După o relaţie care a durat un an de zile, Nicoleta a fost convinsă de George să părăsească Piteştiul şi să meargă la Iaşi la studii.
Între timp, a venit pe lume primul copil, iar cei doi s-au stabilit în comuna Ţigăneşti. Pentru că nu se putea descurca cu cel mic deoarece era şi studentă, Nicoleta a chemat-o de la Piteşti, să o ajute, pe sora ei Mariana, care a venit în 1997 şi, de atunci, nu a mai plecat, ba s-a apucat şi ea de făcut copii cu George, concubinul surorii sale.

Bărbatul este bogat, dar îşi creşte copiii în sărăcie

Deşi nu este convertit la vreun cult religios, George Chirilă este credincios şi spune că a visat că va avea 15 copii, iar faptul că seara alege cu care din cele două surori să se culce i se pare ceva cât se poate de normal. Ciudăţeniile nu se opresc însă aici: deşi „familia” are sute de animale, tractoare, zeci de hectare de teren, ei trăiesc într-un bordei amărât, fără apă, fără curent electric, fără gaz. Baie fac în casă, la lighean. Vara, alta-i povestea: într-o anexă a casei au o cadă ce e alimentată printr-un furtun ce străpunge peretele de chirpici, de la un butoi în care apa se încălzeşte de la soare. În mod paradoxal, averea lui George este impresionantă: 540 de oi, 136 de capre, 17 vaci, 140 de stupi de albine, 8,5 hectare de pământ arabil, zeci de hectare de păşuni arendate, tractor, combină şi maşină. Altfel spus, valoarea cumulată a averii sale ajunge la câteva milioane de euro. „O să-mi fac şi o casă mare, frumoasă. Dar, uite, până acum n-am avut timp”, susţine Chirilă.
Şi rămâi interzis. Dacă te uiţi la casă şi la felul în care sunt ei îmbrăcaţi, ai spune că fabulează. Dar reprezentanţii Primăriei Ţigănaşi confirmă spusele lui. „George Chirilă îşi plăteşte la timp toate dările către stat. Nu am avut niciodată probleme. Din câte ştiu eu, este unul dintre cei mai bogaţi”, afirmă Elisabeta Moraru, o funcţionară la Primăria Ţigănaşi.
Un alt detaliu incredibil: toţi cei 13 copii născuţi de cele două surori au fost moşiţi acasă chiar de „soţul” lor, George Chirilă. În familie, el joacă şi rolul doctorului, şi pe cel al învăţătorului. O poveste 100% reală, dar care te lasă pur şi simplu mască.
Casa în care locuiesc în comuna ieşeană Ţigănaşi pare, de la distanţă, părăsită. De fapt, în casa cu pereţi netencuiţi, fără garduri şi cu multe acareturi împrejur, locuiesc 16 suflete. George a făcut împărţeala pentru cele două partenere-surori. Din holul casei, în partea stângă sunt cele două camere pentru Mariana şi cei şapte copii ai ei, iar în partea dreaptă e zona Nicoletei şi a celor şase copii ai ei.
Camerele sunt mici, mobilate modest, cu paturi etajate, câte unul pentru fiecare copil. Bucătăria este comună pentru cele două mame, iar toată „familia” mănâncă la aceeaşi masă. Locuinţa lor e izolată de sat, la câţiva kilometri, pe coama unui deal.
„Facem amândouă mâncare, amândouă spălăm. Nu avem un program împărţit pe zile. Suntem surori şi ne înţelegem”, spune Nicoleta.
Femeile spun cum au umplut beciul cu provizii pentru iarnă şi cum pregătesc împreună, în fiecare dimineaţă, copiii pentru o nouă zi de şcoală sau de muncă. „Ne sculăm amândouă foarte devreme şi avem sarcini clare: una spală copiii, cealaltă îi îmbracă. Apoi le dăm de mâncare şi fiecare pleacă ori la şcoală, ori pe câmp, cu vacile şi oile”, explică Mariana.

Şi tată şi…moaşă

Cel mai mic dintre cei 13 copii are 11 luni, cel mai mare are 14 ani. Cel mai mic copil al lui George Chirilă este Clara, cel de-al 13-lea membru al familiei. Fetiţa s-a născut în ianuarie 2011, acasă, la fel ca şi ceilalţi fraţi ai ei. „Mai am de gând să fac câţiva copii”, spune, hotărât, George. Primul copil, Petru, s-a născut în 1997, iar mama este Nicoleta. Doi ani mai târziu, în 1999, la doar trei luni distanţă între ei, s-au născut următorii doi copii, Pavel, de la Mariana, şi Silvia, de la Nicoleta. Cele două femei au fost iarăşi gravide simultan iar în anul 2001, la nici două luni diferenţă, au născut câte un copil: Nicoleta – o fetiţă, Irina, iar Mariana – un băiat, Gheorghe.
De atunci, rând pe rând, aproape în fiecare an s-a născut câte un copil, fie de la Nicoleta, fie de la Mariana. „Naşterile eu le-am asistat. Dacă femeile sunt curate şi fără păcat, nu au de ce să aibă probleme că nască acasă. Eu le-am moşit, eu am tăiat cordonul ombilical şi niciunul dintre ei nu are vreo problemă”, afirmă George.

George spune că Iisus este…medicul de familie

Bărbatul cu două femei-surori şi 13 copii are convingeri religioase ieşite din comun, care îl fac să refuze şi ajutorul unor medici, în caz de nevoie. George susţine că medicul de familie al copiilor lui este Iisus din Nazaret, iar el foloseşte cunoştinţele de medic veterinar dobândite în cei trei ani de facultate făcuţi la Iaşi. „Când au o problemă de sănătate, pun genunchiul jos şi mă rog, iar El îmi spune ce să fac, cum să procedez ca să-i vindec”, explică bărbatul.
De exemplu, Andrei, care acum are patru ani, suferea de o boală stranie. „Se încleştau muşchii şi tot corpul i se făcea covrig. Nu putea să fie întins. Rămânea aşa, blocat. Atunci eu m-am rugat şi l-am întrebat pe Cel de Sus ce să fac şi am primit răspunsul: să-l scufund în apă rece de trei ori, când mai are crize. Aşa am făcut”, povesteşte George. Acum, spune că Andrei nu mai are absolut nicio problemă.
Aproape toţi copiii sunt obişnuiţi cu munca şi fiecare ştie precis ce sarcini are. Nouă copii merg la scoală, în clasele întâi, a doua şi a treia. Primii trei – Petru, Silvia şi Pavel – sunt duşi, de două ori pe săptămână, la programul „Şanse egale” de la o şcoală din Iaşi.
Deşi ei au 14 şi 12 ani şi ar fi trebuit să fie la gimnaziu, cei trei sunt abia în clasa a treia. În restul zilelor îşi fac temele acasă sau muncesc ca nişte oameni mari. Ceilalţi mai mici nu merg la grădiniţă, tatăl lor considerând că nu este nevoie. De fapt, până acum doi-trei ani, niciunul dintre copiii lui Chirilă nu urma vreo formă de învăţământ. A fost totuşi convins de asistenţii sociali şi de funcţionarii Primăriei să-i dea la şcoală.
Mulţi ani, autorităţile din comună s-au chinuit să-l convingă pe bărbatul cu două femei să le facă certificate de naştere copiilor. Procesele pentru înregistrările tardive ale naşterilor s-au încheiat în 2009. O fundaţie a plătit costurile unor expertize antropologice la care au fost supuşi copiii pentru determinarea exactă a vârstei. George Chirilă şi-a transpus principiile sale de viaţă asupra întregului său clan. Un set de valori pe care şi l-a fixat încă din tinereţe şi pe care l-a pus în aplicare găsindu-şi partenerele de viaţă care s-au pliat perfect modelului impus.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI