Să pui estetica înaintea sănătăţii

Acest lucru se întâmplă destul de des, deoarece pacienţii, din motive financiare sau de anxietate, cer rezolvarea problemelor care se văd, şi anume tratarea dinţilor din faţă. Odată cu încheierea tratamentului în zona din faţă, pacienţii nu mai vin pentru continuarea tratamentului, restul dentiţiei fiind neglijată. Un tratament corect începe cu o consultaţie (în cadrul căreia se face un plan de tratament), urmată de o igienizare profesională. Planul de tratament trebuie să urmărească în primul rând rezolvarea urgenţelor (infecţii, durere) şi apoi partea estetică. Infecţiile dentare pot da serioase complicaţii şi pot afecta starea de sănătate generală a pacienţilor (probleme cauzate la inimă, infecţii în gât sau cele renale), putând spune că infecţiile dentare netratate sunt focare de infecţie în tot corpul. Importantă este întreaga dantură, nu doar cea care este vizibilă în timpul vorbirii sau când zâmbim, deoarece infecţiile pot migra de la un dinte bolnav la unul sănătos, chiar dacă acesta este prins sub o lucrare parţială.

Să-l rogi pe dentist să se grăbească

Tot mai mulţi oameni sunt contra-timp şi au şi mai puţin timp de alocat mersului la dentist. Cu toate acestea, este necesar să vă alocaţi timp pentru rezolvarea problemelor dentare. Timpul de aşteptare şi răbdarea sunt importante, pentru că există tratamente (la pacientul ce se află deja pe scaun) care sunt foarte complexe şi care necesită mai mult timp. Răbdarea este importantă şi la vindecarea postoperatorie. De exemplu un tratament de canal (scoatere de nerv) poate dura mai multe ore sau şedinţe, în funcţie de numărul şi complexitatea canalelor. Dacă un dentist îţi scoate nervul în cinci minute, nu înseamnă că este un dentist bun. Dacă a fost rapid înseamnă că a sărit nişte etape importante (cum ar fi dezinfecţia, sterilizarea canalului) şi vor exista consecinţe în viitor. Un alt exemplu ar fi realizarea lucrărilor dentare care necesită timp şi numeroase probe până la terminarea lor. Dinţii îi facem pentru un număr mare de ani, deci nu are niciun sens să grăbim realizarea lor şi nici nu este bine ca dentistul să lucreze sub stare de stres sau presiune din partea pacientului, asta nefiind favorabilă nici acestuia, dar nici pacientului.

Comments

comments