REMEMBER Dacă moartea nu l-ar fi smuls prea devreme dintre noi, pe 26 octombrie 2007, Prinţul din Trivale ar fi împlinit vineri, 26 august, 63 de ani. Şi, cu toate acestea, imaginea lui Nicolae Dobrin a rămas încă una vie pentru suporterii fotbalului adevărat din România. Cea care îi simte cel mai mult lipsa marelui Dobrin este însă soţia sa, Gica, cea care i-a stat alături peste 40 de ani de căsnicie şi care, după dispariţia lui, şi-a asumat misiunea de a-i continua munca în fotbal. Cea asupra căreia se revarsă acum simpatia celor ce l-au iubit pe marele fotbalist. „Aniversările lui Gicu erau mereu cu mult fast şi cu zeci de musafiri. Oriunde am fi fost, oamenii veneau după noi. Chiar dacă am fi uitat noi, prietenii nu ar fi lăsat ziua să treacă, fără să ne amintească! Atunci, sărbătoream fericiţi, bucuroşi, cu multă lume, nu ne dădeam seama că, practic, ne trece viaţa! Dar era frumos. Singura aniversare tristă a fost şi ultima, când el era deja bolnav, când eu ştiam ce va urma, dar el spera că se va face bine! Atunci, am fost doar noi, familia, însă mulţi ne-au sunat…”, ne-a mărturisit Gica Dobrin.
„Chiar dacă Gicu nu mai este, lumea îşi aminteşte şi acum de ziua lui. La fiecare aniversare telefoanele încep să sune chiar de pe 25! Nu a fost an în care să nu fim căutaţi de prieteni, de suporteri, de cei de la Federaţie, de presă, de toţi cei care l-au iubit. Anul acesta, eu sunt plecată cu Federaţia în Scoţia toată săptămâna şi voi ajunge în ţară abia de ziua lui Gicu, vineri târziu, dar sigur sâmbătă voi merge la cimitir, aşa cum merg în fiecare zi, când sunt la Piteşti. Să îi pun buchetul de flori, să vorbesc cu el, să îi povestesc ce mai facem, pe unde am mai fost…Şi apoi, o să ne pregătim pentru parastasul de patru ani!”.   

Dobrin, un bun naţional

Să cuprinzi totul despre Dobrin în câteva rânduri, este absolut imposibil! Nu au fost de ajuns nici miile de articole, nici sutele de emisiuni TV şi nici zecile de cărţi care s-au scris despre el…I s-a spus „Vrăjitorul”, „Gâscanul”, „Prinţul din Trivale”, „Pele al românilor” şi a fost decretat cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor! Însă a fost mereu, în orice discuţie, întâi de toate, piteşteanul Dobrin.
A dovedit o loialitate incredibilă faţă de FC Argeş, sub ale cărui culori alb – violete a jucat timp de 21 de ani, din cei 23 ai carierei sale. A ajuns la club în 1959, la doar 12 ani, direct de pe maidanele de pe malul Argeşului, iar trei ani mai târziu, în 1962, când nu avea nici măcar 15 ani împliniţi, a debutat în prima echipă a judeţului. A condus apoi pe FC Argeş către cucerirea campionatului de două ori, 1972 şi 1979, singurele titluri pe care clubul le are în palmares. A fost ales de trei ori cel mai bun fotbalist al României, în anii 1966, 1967 şi 1971. A înscris 111 goluri în prima divizie, unde a adunat 409 meciuri.
Graţie evoluţiilor sale în meciurile Naţionalei, unde a debutat la doar 17 ani şi pentru care a jucat 48 de meciuri şi a marcat 8 goluri, Dobrin a uimit lumea fotbalistică. După meciurile din cupele europene, unde i-a umilit pe spaniolii de la Real Madrid cu fentele şi driblingurile sale magnifice, Dobrin a fost dorit în echipa madrilenă, fiind singurul jucător român al acelei vremi solicitat pentru un transfer în străinătate. Însuşi Santiago Bernabeu, patronul echipei, a venit în România pentru a negocia transferul cu Nicolae Ceauşescu, fiind dispus să ofere nu mai puţin de 2 milioane de dolari, o sumă absolut impresionantă pentru acele timpuri. Din păcate însă, Nicolae Ceauşescu i-a refuzat şansa de a evolua la Madrid, explicaţia oficială fiind aceea că Dobrin este „un bun naţional” şi nu poate fi înstrăinat.

„Dobrin a reprezentat un fenomen: acolo unde juca, stadionul se umplea, indiferent pe ce arenă din ţară evolua”

Ratarea transferului la Real şi faptul că nu a fost folosit niciun minut de joc la Mondialul mexican din ’70, din cauza unui conflict cu selecţionerul de atunci al Naţionalei, Angelo Niculescu, au fost singurele „ratări” din strălucitoarea carieră a lui Dobrin. Ele au fost însă compensate de dragostea şi respectul fanilor săi, care l-au preţuit şi admirat întotdeauna. „Gicu Dobrin a reprezentat, din punct de vedere social, un fenomen: acolo unde juca, stadionul se umplea, indiferent pe ce arenă din ţară evolua. Dobrin era un lider al întregului stadion. Nu mai vorbesc de o serie întreagă de generaţii care au crescut cu el în minte şi în ideea de a-l imita”, spunea, la moartea Gâscanului, fostul său coleg de Naţională, Mircea Lucescu.   
Pe Dobrin însă nu l-a recomandat doar talentul de fotbalist, ci şi caracterul, atât pe teren, cât şi în afara lui. În întreaga sa viaţă nu a făcut decât să adune prieteni şi aprecieri, iar, după dispariţia sa, lacrimile şi regretele celor ce l-au cunoscut au format un ocean de amintiri, care nu a dispărut şi nu va dispărea vreodată. „Un rege care a murit prea devreme. Cuvintele sunt de prisos. A fost un jucător pe care nu l-am avertizat niciodată în 28 de meciuri. Sunt foarte trist, cuvintele sunt de prisos când dispar oameni de talia lui”, declara Nicolae Rainea, fost arbitru internaţional, la înmormântarea marelui fotbalist, pe data de 26 octombrie 2007.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI