Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pun sechestru pe averea primarului din Pitești, Tudor Pendiuc, și pe cea a fiicei sale, Ema, relatează B1 TV. Măsura sechestrului a fost impusă pentru recuperarea sumei de 24 milioane lei.

Potrivit declaraţiei de avere din iulie 2013, Tudor Pendiuc are două apartamente în Piteşti de 58, respectiv 86 de metri pătraţi, cumpărate în anii 1990 şi 1996 împreună cu soţia sa, precum şi o casă în suprafaţă de 712 metri ptraţi, construită în anul 2005.

Primarul Piteştiului şi soţia sa mai au o casă de 60 de metri pătraţi în comuna Salcia, judeţul Telorman, moştenită de soţia lui Pendiuc în anul 1995. Tot în comuna Salcia, soţia lui Pendiuc a moştenit două terenuri agricole de 1,38 hectare, respectiv 0,40 hectare, precum şi un teren intravilan în suprafaţă de 0,05 hectare.

Pendiuc mai are, la Piteşti, suprafeţe de 2.064 de metri pătraţi de vii, livezi, teren arabil, curţi şi construcţii, toate cumpărate în 1998.

Primarul Piteştiului deţine şi un autoturism Dacia Logan, din anul 2008. Totodată, el are două conturi de 22.095 de lei şi 5.069 de euro, precum şi un depozit bancar de 16.390 de lei.

Tudor Pendiuc are şi un credit de 9.500 de euro contractat în 2010 şi scadent în 2014.

În ceea ce priveşte veniturile, Pendiuc a obţinut în anul fiscal anterior declaraţiei de avere venituri de 52.433 de lei, din salariul de primar, iar soţia acestuia, Gabriela Pendiuc, a obţinut 36.270 de lei ca director la Şcoala Populară de Arte şi Meserii.

Pendiuc a mai notat în declaraţia de avere venituri de 22.300 de lei, obţinute din funcţia de conferenţiar universitar doctor la Universitatea “Constantin Brâncoveanu”, 9.418 lei obţinuţi ca membru în Comisia naţională de avizare a împrumuturilor de la Ministerul Finanţelor şi 6.715 de euro ca membru în Comitetul Regiunilor de la Bruxelles.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI