Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş avertizează toţi participanţii la trafic că în perioada de toamnă se înregistrează o creştere a numărului vehiculelor cu tracţiune animală care circulă pe drumurile publice.

Pentru o călătorie în siguranţă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş recomandă tuturor conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală să circule cu prudenţă pe drumurile publice, iar în perioadele în care vizibilitatea este scăzută să se asigure că atelajul este vizibil în trafic.

În contextul în care noaptea are o perioadă mai mare comparativ cu ziua, această categorie de vehicule este vulnerabilă la producerea de accidente rutiere.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş reaminteşte conducătorilor acestui tip de vehicule obligaţiile care le revin, în conformitate cu OUG 195/2002R:

*să posede asupra lor actul de identitate şi certificatul de înregistrare, iar plăcuţele cu numerele de înregistrare să fie montate pe vehicul
*să conducă animalele astfel încât acestea să nu constituie un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic;
*să nu oprească sau să staţioneze pe partea carosabilă;
*pe timpul opririi sau staţionării pe acostament, ori în afara părţii carosabile, conducătorul vehiculelor trebuie să ia măsuri ca animalele trebuie legate astfel încât acestea să nu poată pătrunde pe partea carosabilă;
*să nu conducă vehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice;
*să semnalizeze schimbarea direcţiei de deplasare cu braţul întins orizontal şi să se asigure că efectuarea manevrei nu constituie un pericol pentru deplasarea vehiculelor care circulă din faţă sau din spate;
*pe timpul serii sau atunci când vizibilitatea este redusă să poarte îmbrăcăminte reflectorizantă, iar vehiculul să fie echipat în partea din faţă cu dispozitiv luminos cu lumină albă, iar în partea din spate cu lumină roşie. Dispozitivele luminoase vor fi montate în partea laterală stânga a vehiculului;
*să nu părăsească vehiculul şi să nu doarmă în timpul mersului;
*să nu transporte obiecte care depăşesc lungimea sau lăţimea vehiculului;
*să nu pătrundă pe drumurile publice modernizate cu roţile murdare;
*să nu transporte în vehicul persoane care stau în picioare;
*să nu abandoneze vehiculul pe drumurile publice.

Nerespectarea obligaţiilor care le revin, de către conducătorii de vehicule cu tracţiune animală, constituie contravenţie şi este sancţionată conform art. 102 alin. 1 din OUG 195/2002R cu amendă cuprinsă între 945 şi 2100 de lei.

Informaţii de background:

În perioada ianuarie –・septembrie a anului curent au fost înregistrate 10 accidente în care au fost implicate vehicule cu tracţiune animală.

În urma acestora o persoană a decedat, una a fost rănită grav, iar nouă persoane au fost rănite uşor.

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ARGEŞ vă urează DRUM BUN, fără evenimente rutiere!

BIROUL DE PRESA

Comments

comments