INTERVIU Săptămâna trecută, m-am îmbogăţit spiritual de două ori. Prima oară, pentru că am avut rara ocazie să îl ascult şi să îl văd timp de două ore pe unul dintre românii mei preferaţi, inegalabilul Dan Puric, susţinând conferinţa „Despre demnitate” la Teatrul „Al. Davila”. M-am îmbogăţit spiritual a doua oară pentru că am reuşit să realizez un interviu special cu Dan Puric, o personalitate proteică şi un interlocutor rasat. În comunism, condiţia artistului era una de lagăr. Care mai este condiţia artistului la ora actuală?
E o condiţie prostituată, ca să zicem aşa. Adică e tentat să se prostitueze, pentru că a intrat într-un imperiu economic fără scrupule. Înainte, el era instrumentalizat, era folosit, era manipulat în scopuri ideologice. Partidul era unic, puterea era monocefală. Odată distrus, el s-a disipat. Şi atunci au apărut partiduleţe care nu mai sunt interesate de propagandă ideologică, şi artistul nu mai poate să fie instrumentalizat. Şi atunci a fost lăsat de capul lui, pe singurele culoare unde poate să mulţumească mulţimile, cum ar fi telenovelele. Doi, s-a născut o generaţie de tineri artişti destul de nemobilată interior – în sensul românesc şi creştin – şi atunci trăim în plin proces de degenerare din interior. Filmele care s-au făcut şi care chiar au fost premiate şi care sunt nereprezentative pentru sufletul nostru, sunt, într-un fel, dovada unor infirmităţi sufleteşti. N-aş vrea să spun mai mult, pentru că printre tinerii creatori vor fi şi oameni de valoare şi nu e bine să complexezi. Dar un semnal de alarmă trebuie tras: aşa, nu! Sub nicio formă!
A atins cultivarea instinctelor gregare paroxismul în România?
Nu, încă mai are. Dacă vrei să duci un om la dimensiuni primitive, mergi pe aceste instincte gregare. Arta nu mai e de tip meditativ, nu mai trebuie să gândeşti, nu mai trebuie să visezi şi atunci se taie dimensiunea asta.
Cât va mai continua imbecilizarea României?
Până la colonizarea ei totală. Planurile sunt făcute ca să nu mai aibă rezistenţă, să nu mai aibă un feed-back. Îl loveşti pe om în statutul moral, în identitate, în valori. Dar eu cred că nu va fi aşa. Există în poporul acesta român o piatră incoruptibilă, care este creştinismul acesta profund, nu cel arătat la televizor. Printr-un dezastru vom trece, asta este clar.
Cât de departe sau cât de aproape este ziua în care oamenii normali vor ajunge o sectă în România?
Am ajuns deja. De exemplu, o domnişoară de la o televiziune a spus că creştinii din România sărbătoresc. România este creştină. Putea să zică: „ateii din România” au alte chestii, sau alte religii. A făcut din majoritate un fel de chestie exotică.
„Acum este la modă indiferenţa faţă de România”
Câţi oameni sunt făcuţi de Dumnezeu şi câţi se trag din maimuţă pe meleagurile noastre?
Pe mine m-a întrebat fiul meu când avea cinci ani: „Tata, pe om l-a făcut Dumnezeu sau se trage din maimuţă?” I-am zis: „Pe om l-a făcut Dumnezeu, dar sunt câţiva care se trag din maimuţă. Ţi-i arată tata mâine la teatru”.
Care este compoziţia substanţei frumoase din care e făcut românul?
Eu cred că nu este o compoziţie şi o substanţă. Eu cred că este o stare. Versul care ar ilustra cel mai bine adânca credinţă şi aparenta pasivitate a acestui popor este versul acela popular: „Dumnezeu pare că doarme/ Cu capul pe-o mânăstire/ Şi de nimeni n-are ştire.”
Până în 1989, era la modă „Cântarea României”. Ce e acum la modă: înjurarea sau ignorarea României?
Este la modă indiferenţa. A fost o perioadă cu intelectuali de tip trădători, care au înjurat ideea de a fi român, instinctul românesc; şi-au făcut treaba. Acum este indiferenţa. Avem aşa o fantoşă: cică să fii european. Noi suntem de mult europeni şi nici nu ţin foarte mult la chestia asta. Dar respect foarte mult cultura Occidentului, spiritul, dar acestea sunt lucruri apuse; astăzi nu mai vin lucruri de tipul acesta. Acum vin foarte multe gunoaie, foarte multe lucruri rele. Şi trebuie să fim cu compasiune şi cu ajutor frăţesc pentru fratele nostru occidental. Pentru că şi el este supus unui proces de cooperativizare agricolă. Adică eu vorbesc de cinismul occidental politic, nu vorbesc de fratele meu creştin de dincolo sau chiar necreştin, de fratele german, european, care sunt şi la nivel de conştiinţă nişte oameni chinuiţi de grădina asta zoologică ce li se pregăteşte.
