INEDIT Pe lângă rezultate, alegerile din 10 iunie au adus în atenţie şi chestiuni inedite. Spre exemplu, în familia Laviniei Năstase au fost 3 candidaţi: ea, pe lista de consilieri a PER la Primăria Piteşti, soţul – candidat al PER la preşedinţia Consiliului Judeţean, iar tatăl – primar la Căteasca din partea PDL. O altă premieră înregistrată în Argeş a fost la Berevoieşti, unde tatăl i-a predat banderola de primar fiului, inaugurând astfel prima „dinastie” politică din judeţ. Tot în urma alegerilor din 10 iunie s-a înregistrat un alt record: doi primari, ambii de la UNPR, au vârsta de 25 de ani, devenind cei mai tineri edili din istoria judeţului.
Lavinia Năstase, victima „furtului intelectual”
O figură inedită în peisajul alegerilor locale din acest an a fost Lavinia Năstase, om de modeling, ziarist de monden şi fost om de bază al PDL în ultimii ani. În urmă cu câteva luni însă, s-a desprins de formaţiunea pentru care a militat şi s-a alăturat soţului său, Adrian Maghinici, reprezentantul Partidului Ecologist Român în Argeş. Lavinia a candidat pe lista de consilieri locali de la Piteşti şi a reuşit să adune, după numai o săptămână de campanie, 1.054 de voturi, adică 3%. Cu încă 2% ar fi reuşit să treacă pragul electoral şi ar fi devenit astfel consilier local. „Diferenţa de voturi este însă la un alt partid, Uniunea Ecologistă, un partid care nu există şi nu şi-a făcut niciun fel de campanie! Au plasat liste doar ca să ne încurce. Şi au reuşit, pentru că au luat 559 de voturi care ne-ar fi revenit nouă, celor de la PER! E furt intelectual!”, spune Lavinia Năstase. Cu 3% din voturi, PER a fost al patrulea partid la Piteşti, în timp ce pe judeţ s-a clasat al şaselea. Adrian Maghinici, soţul Laviniei, deşi sosit în judeţ de numai 6 luni, după ce a trăit la Paris, a candidat pentru funcţia de preşedinte al CJ şi a convins 3.120 de votanţi că „Ecologia este viitorul”.
A câştigat la a patra încercare
Familia Laviniei Năstase a fost implicată însă în alegeri pe mai multe fronturi. Ghidându-se după principiul că „încercarea moarte n-are”, tatăl său, Liviu Năstase, a candidat pentru a patra oară la Primăria Căteasca şi… a câştigat! Faţă de celelalte ocazii, când i-au lipsit doar 14 sau 40 de voturi, de data aceasta a reuşit să adune suficiente sufragii pentru a fi ales primar la Căteasca.
1.661 de alegători l-au votat pe Nicolescu II
Tot un fel de furt intelectual i se pune în cârcă şi lui Constantin Nicolescu „al II-lea”, candidat la şefia CJ. Pensionarul de 75 de ani din Dârmăneşti, care nu ştia nici măcar câte comune are judeţul când a fost întrebat de ce vrea să ajungă preşedinte, a fost votat de 1.661 de alegători. Greu de crezut că 1.661 de persoane din Argeş au auzit măcar de el, aşa că este limpede că a fost votat din…confuzie de nume cu actualul preşedinte al CJ!
Proca, înlocuit de… Proca
O situaţie ce reprezintă o dublă premieră pentru Argeş s-a petrecut la Berevoieşti, unde primarul în funcţie a fost înlocuit de … fiul său. Fănel Proca, primar al comunei în ultimii 8 ani, nu a mai candidat, din motive de sănătate, dar şi de…dosar penal, plus, că niciun partid nu l-a mai vrut ca reprezentant. Din acest motiv, Proca senior a decis să-l arunce în lupta electorală pe fiul său. Cum nici PNL şi nici PSD nu l-au vrut, băiatul a găsit sprijin la UNPR şi a câştigat detaşat. Florin Bogdan Proca are doar 25 de ani, altă premieră pentru judeţ, fiind cel mai tânăr primar din Argeş, şi este absolvent de Drept. Este adevărat, în ce priveşte vârsta, Florin Proca are un egal: noul primar de la Săpata, Laurenţiu Micu (tot UNPR), care are aceeaşi vârstă, 25 de ani. Şi o altă coincidenţă: cei doi sunt în aceeaşi zodie – Taur.
De două ori Gheorghe Stancu
Începând de duminica trecută, în lista primarilor din Argeş, există Gheorghe Stancu … de două ori. În afară de edilul din Bascov, care e în funcţie de 16 ani, un alt primar din judeţ, nou ales la Boţeşti, se numeşte absolut la fel! Şi în mandatul precedent a existat o situaţie asemănătoare, cei doi primari care aveau acelaşi nume fiind Nicolae Diaconu de la Curtea de Argeş şi tizul său de la Aninoasa. Din păcate, cel din urmă a pierdut alegerile… şi a mai rămas doar unul!