
Preşcolarii de la ţară suferă din cauza alimentaţiei
Pe categorii de vârstă, problemele constatate sunt diferite. Potrivit studiului DSP, preşcolarii sunt dezvoltaţi armonic doar în proporţie de 79%, iar 14% dintre ei prezintă deja afecţiuni cronice! Bolile au un procent mai mare în mediul urban decât în cel rural. Preşcolarii de la oraş suferă de afecţiuni cronice ale căilor respiratorii superioare, vicii de refracţie, adică probleme cu ochii, şi tulburări de vorbire, în vreme ce, la micuţii de la ţară, bolile cele mai frecvente sunt datorate carenţelor şi dezechilibrelor alimentare. Astfel, la 4.989 de copii examinaţi din mediul urban au fost depistate 198 de cazuri de sinuzită cronică, 165 de vicii de refracţie, 91 de tulburări de vorbire, 51 de cazuri de obezitate acută neendocrină, dar şi 45 de cazuri de hipotrofie ponderală, elevi sub greutatea normală pentru vârsta lor şi sechele de rahitism – 30 de cazuri.
Printre copiii preşcolari de la ţară, cele mai răspândite boli sunt hipotrofia ponderală – 95 de cazuri şi hipotrofia statutară – 72, anemia cronică prin carenţă de fier – 66, sechele de rahitism – 45, afecţiuni cronice ale amigdalelor şi vegetaţiilor adenoide, adică polipii – 41, dar şi întârzierea mintală uşoară – 28 de cazuri şi tulburările de vorbire – 17.
30% dintre elevii de clasa întâi au deja boli cronice
Cea de-a doua categorie analizată sunt elevii care au intrat în şcoală în clasa întâi. Potrivit studiului, aceştia sunt dezvoltaţi armonic în proporţie de 76%, deci 24% dintre ei au probleme de dezvoltare generală, iar procentul celor cu afecţiuni cronice a crescut la 30%! La această vârstă, au concluzionat specialiştii DSP, bolile au aceeaşi proporţie în mediul rural şi urban, ca procent total. În rural, bolile cele mai frecvente sunt datorate carenţelor alimentare, iar în urban rămân problemele cu ochii şi afecţiunile datorate carenţelor şi dezechilibrelor alimentare.
În oraşe au fost examinaţi 2.842 de elevi de clasa întâi, iar în rural, 1.030 de elevi. La ţară, problemele sunt: hipotrofie statutară, copii mai scunzi decât normal, anemie cronică, hipotrofie ponderală, afecţiuni cronice ale amigdalelor şi polipilor, sechele de rahitism, obezitate şi tulburări de vorbire. La oraş copiii suferă de probleme cu ochii, obezitate, sechele de rahitism, deformări dobândite ale coloanei vertebrale, hipotrofie ponderală, hipotrofie statutară şi afecţiuni cronice ale amigdalelor.
Sute de adolescenţi au probleme cu ochii şi coloana
La copiii de clasa a patra din mediul urban apar 40 de cazuri de diabet zaharat, mulţi sunt în continuare sub limita normală ca greutate şi înălţime şi foarte mulţi au probleme cu ochii sau coloana vertebrală. La ţară, statura mică, anemia cronică şi greutatea sub normal, din cauza alimentaţiei, precum şi problemele cronice cu gâtul şi nasul rămân în top. La acestea se adaugă întârzierile mintale şi problemele cu ochii.
La categoria celor de clasa a opta din oraşe apare în statistică şi un alt tip de afecţiuni: boli cronice ale articulaţiilor, oaselor şi muşchilor. În plus, aproape că se dublează, faţă de clasa a patra, ajungând la câteva sute, numărul copiilor cu afecţiuni ale ochilor şi coloanei şi obezitate. Spre deosebire de copiii de la oraş, numărul adolescenţilor de la ţară obezi este extrem de redus, dar la ei predomină subdezvoltarea ca înălţime şi greutate, anemia şi încep să apară deformările coloanei. Continuă să existe însă şi întârzierile mintale uşoare.
Liceenii, începând din clasa a XII-a, bolnavi de ulcer duodenal
Viitorii absolvenţi de liceu, elevii de clasa a XII-a ajunşi la 17-18 ani, nu au o situaţie mai bună decât cei de clasa a opta, procentajul în ceea ce priveşte dezvoltarea armonioasă şi bolile cronice fiind acelaşi. La ţară, numărul acestora se reduce considerabil, fiind investigaţi anul acesta doar 115 copii, în schimb numărul celor examinaţi în liceele din oraş a ajuns la 4.345 de copii. Aşa se explică faptul că şi numărul copiilor din mediul rural depistaţi cu boli este foarte mic, în schimb la oraş bolnavii sunt de ordinul sutelor! Bolile ochilor şi deformările coloanei sunt acompaniate în statistici de boli generate, cel mai probabil, de junk şi fast-food, plus un stil de viaţă nesănătos: obezitate şi ulcer gastric duodenal, nu mai puţin de 131 de cazuri.