ÎNVĂŢĂMÂNT Începând de la toamnă, înscrierea copiilor în învăţământul primar, în anul şcolar 2012-2013, se va face în funcţie de vârsta copilului, participarea la grădiniţă şi de hotărârea părinţilor. Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care au şase ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv se va face la solicitarea părinţilor. Ministerul Educaţiei introduce, din septembrie 2012, clasa pregătitoare, unde copiii vor învăţa jucându-se şi nu vor da note sau calificative.

Măsura, prevăzută de Legea educaţiei, este justificată de autori prin faptul că  România are astăzi cea mai bătrână populaţie şcolară la debutul învăţământului obligatoriu din Europa, iar scopul acestei prevederi ar fi trecerea firească de la joacă la învăţare.
Deşi părinţii care au copii de vârstă şcolară aşteptau demult precizările legate de aceste noutăţi, Ministerul a comunicat, oficial, zilele acestea, prin inspectorii şcolari generali, mai multe amănunte referitoare la subiect.
Gabriel Bratu, inspectorul şcolar general, a ţinut să clarifice, într-o conferinţă de presă, în primul rând care va fi denumirea acestei noi clase de şcoală primară. „În niciun text oficial nu apare sintagma „clasa 0”. Pentru copiii care vor urma clasa pregătitoare ar fi devalorizant să se spună ,,merg la clasa 0”. Folosirea acestui termen este eronată şi poate trimite în derizoriu toate eforturile de a-i duce pe copiii în situaţie dificilă la şcoală”, a mai spus inspectorul şcolar general din Argeş. Potrivit precizărilor Ministerului, înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2012-2013 se va face în funcţie de vârsta copilului, participarea la grădiniţă şi de hotărârea părinţilor. Astfel, copiii care au şapte ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv (născuţi înainte de 1 septembrie 2005), vor fi înscrişi în clasa I, indiferent dacă au fost sau nu au fost la grădiniţă. Copiii care au şase ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv (născuţi între 1 septembrie 2005 şi 31 august 2006 inclusiv) merg în clasa I doar la solicitarea scrisă a părintelui, cu condiţia să fi urmat deja grupa mare sau pregătitoare de la grădiniţă ori dacă evaluarea de către experţi a dezvoltării copilului atestă pregătirea acestuia pentru parcurgerea cu succes a clasei I.
Înscrierea în clasa pregătitoare a copiilor care au şase ani împliniţi până la 31 august 2012 inclusiv se va face la solicitarea părinţilor sau dacă nu sunt îndeplinite cerinţele pentru înscrierea în clasa I. Cei care împlinesc şase ani între 1 septembrie şi 31 decembrie 2012 (născuţi între 1 septembrie şi 31 decembrie 2006 inclusiv) merg în clasa pregătitoare dacă părinţii sau tutorii legali solicită în scris acest lucru. Restul copiilor vor fi înscrişi la grădiniţă.
Ministerul a mai recomandat inspectoratelor şcolare judeţene să soluţioneze orice alte situaţii care pot apărea în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii. La fel ca în anii precedenţi, fiecare locuinţă este arondată unei şcoli. Respectiva şcoală va furniza toate datele referitoare la procesul de evaluare a dezvoltării copilului.

Tel Verde pentru informaţii

Fiecare judeţ are, începând de marţi, o linie gratuită Telverde pentru informaţii referitoare la înscrierea în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2012-2013. Numărul la care poate fi apelat Inspectoratul Şcolar Argeş este 0800.816.248. Linia este deschisă de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI