Domnule preşedinte, după toate cele petrecute în ultimii ani, dacă ar fi să o luaţi de la capăt, aţi mai face politică?
Sunteţi printre puţinii lideri politici care nu şi-au implicat familia în politică şi mă refer, în mod special, la copii. Nu i-aţi lăsat dumneavoastră să facă politică sau nu au vrut ei?
Aici vine vorba tot despre familie – de originea ei, de fapt. La noi în familie nu s-a făcut politică niciodată. Copiii mei nu au avut înclinaţie spre politică, iar eu nu le-am cerut niciodată asta. Cred că, dacă ar fi vrut să intre în politică, mi-ar fi spus-o, dar nu au vrut. Cu atât mai mult după ce au văzut ce s-a întâmplat cu mine. Cel mai mult apreciez însă faptul că soţia mea nu s-a amestecat niciodată în politică sau administraţie.
Ce îi mai datoraţi soţiei?
Totul. De la liniştea de acasă şi până la creşterea copiilor. Eu tot timpul am avut un program de lucru de între 10 şi 12 ore, fie că am fost la Dacia, în administraţie sau în politică. Aşa că totul, legat de familie, a căzut în sarcina ei şi pentru asta îi sunt recunoscător toată viaţa.
Ce regretaţi cel mai mult în viaţă?
Când tata a murit, eu eram plecat în America şi nu am putut să ajung la înmormântarea lui, iar acest lucru încă mă apasă. Mai ales că, atunci când am plecat în America, tata, care era bolnav, mi-a spus: „poate când o să te întorci nu o să mă mai găseşti în viaţă”. Asta mă cam frământă. Dar asta este viaţa…
„Un partid nu este o societate comercială, unde, în urma fiecărui lucru făcut, trebuie să şi fii recompensat”
De-a lungul timpului, au existat oameni care v-au dezamăgit şi nu mă refer la adversarii politici, ci la cei de lângă dumneavoastră…
Cum niciun om nu se aseamănă cu altul, la fel sunt şi caracterele. Sunt oameni şi oameni. Ce am observat, însă, de-a lungul timpului, este următorul fapt. Sunt oameni pe care, dacă îi ajuţi de 100 de ori şi nu o mai faci o dată, se supără pe tine, iar în administraţia unui judeţ ştim cu toţii că nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea şi să rezolvi orice problemă. Dar cea mai mare nemulţumire sau întristare a mea vine din faptul că au fost unii oameni de la care m-aş fi aşteptat să înţeleagă mai mult. Mulţi dintre colegi nu înţeleg că nu am posibilitate şi nu îmi stă mie în putere să rezolv orice problemă. În ceea ce priveşte zona politică, lucrurile sunt şi mai complicate. Aici toţi cei care s-au înscris în partid au crezut că, dintr-odată, pot deveni mari oameni politici. Ce le-aş transmite eu acestor colegi, mai nerăbdători, este faptul că statutul de om politic nu se câştigă peste noapte şi că valoarea muncii trebuie să ţi-o recunoască echipa, şi nu preşedintele de partid. Degeaba te apreciază preşedintele, dacă nu o face şi echipa. Sunt colegi cu care am făcut echipă şi cu care fac şi în continuare, dar sunt şi unii cărora, dacă nu le rezolvi o anumită problemă, se supără şi pe tine, şi pe partid. Adică partidul este bun doar atunci când îţi dă ceva, iar când nu… pleci în altă parte. Un partid nu este o societate comercială, unde, în urma fiecărui lucru făcut, trebuie să şi fii recompensat. Există momente în viaţa unui partid când trebuie să sacrifici timp, muncă, dar fără să aştepţi recompense imediate. Într-un partid precum PSD-ul, unde, doctrinar suntem mai aproape de oameni, nu trebuie să fie prioritare banul şi funcţiile, ci nevoile cetăţenilor.
„Un lider se naşte singur… fără a fi nevoie să fie împins de cineva de la spate”
Se spune că Nicolescu nu a crescut pe cineva pe care să-l lase în locul lui. Cum comentaţi?
Întotdeauna mă amuză chestia asta. Un lider nu trebuie să crească doar un om anume, ci să creeze o colectivitate, să facă legătura între generaţii. Asta dă continuitate într-un partid. Nu pot eu, Nicolescu, să impun un singur om, nici nu ar fi normal, deoarece conducerea unui partid nu se lasă moştenire de la unul la altul. Un lider se naşte singur, iar echipa îi recunoaşte meritele, fără a fi nevoie să fie împins de cineva de la spate. Aşa este democratic, pentru că altfel ne-am întoarce în alte vremuri, de tristă amintire. Îndreptându-ţi atenţia doar asupra unui singur om din partid, condamni acea formaţiune. Când pe tine te-au ales prin vot să conduci un partid, nu ai dreptul să crezi că tu poţi să-l laşi moştenire. Cel care va veni după tine tot prin votul majorităţii va ajunge să conducă. Nu este suficient să crezi doar tu că eşti bun de şef, ci să creadă şi ceilalţi. Repet, un lider este cel care face legătura între generaţii, iar noi, în PSD Argeş, o pregătim deja pe cea de-a cincea, fiindcă în curând o să alegem o nouă conducere la organizaţia de tineret. Avem tineri valoroşi în partid – Mircea Drăghici, Simona Bucura – Oprescu, Radu Vasilică, Mihai Oprescu, Gabriela Zoană, Bogdan Pandelică şi mulţi alţii, dar a sosit momentul să creştem o altă generaţie.
„Când domnul Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale, era clar în partid că generaţia noastră trebuia să facă un pas înapoi”
„Colegii mei trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: nu faptul că merg la presă şi spun anumite lucruri din interiorul partidului îi face să pară mai lideri decât alţii”
Totuşi, sunt destui cei care se visează în funcţia de preşedinte la PSD în locul dumneavoastră…
Aşa este. Mai ales de când s-a creat curentul că Nicolescu nu mai poate să fie preşedinte, sau că se retrage, a şi început forfota în partid. Le transmit însă anumitor colegi că formula aceasta aleasă de ei nu este cea mai bună. Colegii mei trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: nu faptul că merg la presă şi spun anumite lucruri din interiorul partidului, că-şi critică anumiţi colegi, îi face să pară mai lideri decât alţii. Dimpotrivă, după două sau trei greşeli de genul acesta, ceilalţi te vor izola şi se vor feri să mai discute cu tine, de teamă că vei spune totul prin ziare. Este o capcană în care cad singuri. Ce îi sfătuiesc eu este să nu transforme ambiţiile personale în articole de presă, pentru că acest lucru nu va duce la un rezultat bun, nici pentru partid, dar nici pentru ei personal. Presa are rolul ei, dar anumiţi politicieni îl înţeleg altfel decât trebuie.
Haideţi să vă mai spun ceva. Când am luat decizia de a-l susţine la conducerea PSD pe domnul Ponta, am recunoscut atunci că sosise momentul pentru o nouă generaţie în fruntea partidului. Când domnul Geoană a pierdut alegerile prezidenţiale, era clar în partid că generaţia noastră trebuia să facă un pas înapoi. După ce ai avut ghinionul să pierzi preşedinţia, şi eu susţin că a fost ghinion – o dată cu domnul Năstase, apoi cu domnul Geoană – era clar că generaţia noastră trebuia să lase locul liber. Aşa că am ales o conducere nouă, din generaţia tânără, pe care eu o susţin în continuare şi cred că domnul Ponta are şi vârsta, dar şi capacitatea de a conduce. Şi la Argeş, aşa cum spuneam mai devreme, am promovat oameni tineri, dar şi ei trebuie să ţină cont de un lucru, şi anume acela că trebuie să facă echipă. Dacă vor face greşeala să creadă că deţin adevărul absolut, atunci se înşeală amarnic, iar problema va fi că nu pierd doar ei, ci toată generaţia lor, pentru că populaţia îşi va pierde repede încrederea în ei. În concluzie, generaţia tânără trebuie să se bazeze pe experienţa celor mai în vârstă, iar aceştia, la rândul lor, să-i sprijine. Ambiţia şi orgoliile între generaţii nu duc la nimic bun.
„Nici capitalismul nu este perfect, cum nici socialismul nu a fost o soluţie prea fericită”
Cum vedeţi viitorul în continuare?
Trei lucruri ar fi aici de spus. Unul, că nu s-a descoperit încă tipul de societate perfectă, dovadă ce se întâmplă acum în multe ţări din Europa. Nici capitalismul nu este perfect, cum nici socialismul nu a fost o soluţie prea fericită. Al doilea aspect ar fi acela ca noi, românii, mai ales cei cu funcţii de conducere, să susţinem şi să venim cu argumente în faţa Europei, prin care să le demonstrăm că în România nu se pot face schimbări peste noapte. Noi nu suntem precum Franţa sau Anglia, unde legislaţia nu s-a schimbat de sute de ani. În ’45 am fost trecuţi, fără voia noastră, într-un sistem, iar din ’90 am nimerit în altul, total nepregătiţi. Schimbarea anumitor lucruri necesită timp, dovadă că mulţi mai au încă mentalitatea că statul trebuie să-ţi asigure o casă şi un loc de muncă. Al treilea lucru şi de care suntem responsabili toţi cei care am condus după ’89 este acela că nu am ştiut să facem o restructurare sănătoasă a industriei. Dar, aşa cum spuneam şi la început, totul este trecut şi trebuie să privim spre viitor. De aceea consider că a sosit momentul ca toate partidele politice să facă un pact şi asta pentru binele ţării şi al generaţiilor care vor veni după noi. Cea mai mare nenorocire, în ultimii 8 ani de guvernare, a fost acea că, în loc de negociere, între partide s-a băgat dezbinarea. Practic, PDL-ul a reuşit să creeze o ruptură foarte mare în societate, iar noi, PSD-ul, plătim acum faţă de populaţie, pentru că oamenii se aşteptau să avem un comportament mai operativ vizavi de sancţionarea lor. Nu ne dorim însă asta pentru că nu vrem să repetăm greşeala făcută de ei, dovadă că domnul Ponta a invitat la dialog şi consultaţii toate partidele. Aşa s-a întâmplat şi la Argeş, unde, până să vină acel senator, a fost dialog între partide şi lucrurile au mers bine. Războiul s-a creat numai de când a venit omul acesta aici. Nu spun că nu exista rivalitate politică, dar aveam o relaţie civilizată, atât între instituţii, cât şi între oameni. Venirea acelui senator în Argeş a creat o ruptură puternică între partide, care, pentru a fi reparată, va necesita foarte mult timp.
Deşi aţi fost atacat destul de dur de adversarii politici, niciodată nu le-aţi răspuns public cu aceeaşi monedă. De ce?
Violenţa duce la violenţă şi calomniile nasc alte calomnii. Prin funcţia pe care o am, cred că datoria mea este să nu amplific acest gen de acţiuni şi comportament, deşi, din cauza acestei atitudini, am avut şi ştiu că o să am de suferit şi în continuare. Dar voi merge înainte şi le mulţumesc tuturor acelora care au fost şi sunt lângă mine. Încă o dată, dacă-mi daţi voie, aş vrea să le mulţumesc soţiei şi copiilor, care m-au sprijinit în toată această perioadă.
