Odată cu atestarea documentară ce a avut loc în anul 1388, printr-un act emis de domnitorul Mircea cel Bătrân, Piteştiul a cunoscut o dezvoltare rapidă din punct de vedere economic şi social. Dintr-un simplu târg a devenit oraş, iar odată cu transformarea sa în centru comercial şi de tranzit, s-a impus înfiinţarea unui serviciu pentru transport călători. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, oraşul Piteşti avea deja puse bazele unui sistem de transport concretizat prin mijloace cu tracţiune animală, de tipul birjelor şi al trăsurilor.

În anul 1910 se realizase chiar pentru Piteşti un plan de sistematizare care avea în vedere dezvoltarea reţelei stradale, refacerea infrastructurii existente la unele străzi şi a bulevardului Elisabeta Doamna (actualmente Bulevardul Republicii), precum şi introducerea a două linii de tramvai. Din păcate însă, proiectul nu a fost materializat din cauza războiului Balcanic, dar şi a Primului Război Mondial, acestea întârziind totodată şi procesul de dezvoltare a transportului de călători în Piteşti. Dacă primele autobuze au fost introduse în România în anul 1921, iar primul transport public organizat de stat a fost creat în Bucureşti în anul 1935 de către CFR, la Piteşti abia de circulau două camioane în anul 1945, care serveau pentru transportul de călători. Respectivele camioane făceau legătura între centrul oraşului, mai exact de la Hala Centrală (Piaţa „Vasile Milea”) şi Gara Gropeni, mergând pe traseul str. Sfânta Vineri – str. Viilor – Podul Viilor – Gara Gropeni şi retur. Transportul cu tracţiune animală a coexistat cu cel auto până în jurul anului 1960, când au dispărut şi ultimele birje şi trăsuri, desfiinţându-se şi întreprinderea de transporturi hipo (1961). Pe atunci, în cele mai multe oraşe din România, activitatea de transport cu autobuze era concesionată operatorilor particulari, care deţineau garaje unde parcau autobuzele şi unde se efectuau lucrări de reparaţie şi întreţinere.

În 1951, în Piteşti existau cinci autobuze

În anul 1948, când a avut loc naţionalizarea mijloacelor de transport care aparţineau concesionarilor particulari, lungimea totală a străzilor din Piteşti era de 53 de km, dintre care numai 20% erau pavate corespunzător. Însă, odată cu înfiinţarea Sfatului Popular Orăşenesc, care a avut loc în data de 3 decembrie 1950, a fost înfiinţată şi Secţia de Transport în Comun – Piteşti, care a deţinut prima autobază în zona „Târgului Săptămânal” de pe strada Craiovei, zona în care astăzi se intersectează calea Craiovei cu str. Exerciţiu. Mai târziu, Secţia de Transport în Comun s-a mutat în Târgul din Vale şi a început să funcţioneze în cadrul Întreprinderii de Gospodărire Orăşenească (I.G.O.), care se afla în subordinea Sfatului Popular Orăşenesc, actualul Consiliu Local Piteşti. La acea dată, transportul în comun de călători se efectua în Piteşti cu patru autobuze care aparţinuseră unui concesionar particular, pe nume Andrei Vişineanu. În afară de transportul urban de călători, acesta efectua şi curse cu autobuzul,  pe rutele Piteşti – Bucureşti şi Piteşti – Râmnicu-Vâlcea.
La sfârşitul lui 1951, societatea de transport a început să se dezvolte, achiziţionând primul autobuz tip SKODA R.O.706, care a circulat până în anul 1978 când a fost casat. Deci activitatea se desfăşura în 1951 cu 5 autobuze. Iniţial s-a început cu un singur traseu, Gară Sud – Centru – Tipografie – Găvana, ulterior dezvoltându-se o reţea de trasee noi, care a  avut la bază o statistică realizată în anul 1950, ce reflecta faptul că lungimea traseelor din Piteşti era de 4 km, iar numărul de călători transportaţi era de 30.000.

În 1970, în Piteşti transportul urban se asigura cu 177 de autobuze scurte şi 32 de taximetre

De-a lungul timpului, activitatea de transport din Piteşti a funcţionat fie în cadrul unei întreprinderi sau regii de gospodărie locală sau judeţeană, ca secţie sau întreprindere de transport, fie ca societate comercială pe acţiuni, în subordinea Consiliului Local al Municipiului Piteşti (din anul 2000).
Între anii 1961 şi 1965, s-au extins traseele de transport ale autobuzelor, lungimea acestora crescând la 55 de km în 1965 şi a crescut numărul de maşini din dotarea societăţii de transport local în special datorită dezvoltării urbane prin construcţia de cartiere noi (Calea Bucureşti, Gară Sud, Craiovei) şi extinderea sau apariţia de zone industriale noi (Zona Nord, Depozitelor).
În anul 1969, prin reorganizarea I.G.O., secţia de transport local îşi schimbă denumirea – în Întreprinderea de Transporturi Piteşti (I.T.P.). În anul 1969, în luna octombrie, sediul întreprinderii a fost mutat pe str. Depozitelor nr. 2, odată cu punerea în funcţiune a unei noi autobaze complet utilate, proiectată să corespundă cerinţelor de transport ale noii dezvoltări urbane. În 1970, în Piteşti existau 97 de km de străzi, din care 53 de km modernizaţi, iar populaţia oraşului era de 74.237 de locuitori, ajungând la 110.256 de locuitori, dacă ţinem seama şi de comunele suburbane. Transportul urban se asigura cu 177 de autobuze scurte şi 32 de taximetre, lungimea traseelor fiind de 220 de km, cale simplă, reţeaua de transport cuprinzând şi trasee spre Bascov, Bradu, Ştefăneşti, Mărăcineni, Colibaşi, Racoviţa, Valea Ursului, Goleşti, Valea Mare, Ciocănăi etc.
Din luna mai 1973, ca urmare a reorganizării, se înfiinţează Întreprinderea Judeţeană de Gospodărie Comunală şi Locativă Argeş (I.J.G.C.L.), iar transportul local devine secţia Exploatare de Transport Piteşti (E.T.P.).
În această perioadă, după primul şoc petrolier din anul 1974, a apărut nevoia de reducere a consumurilor de combustibili fosili şi s-a cerut un proiect de introducere a transportului electric – respectiv a tramvaiului, în anul 1976 elaborându-se un studiu de fezabilitate şi oportunitate, dar la care s-a renunţat pentru a se elabora un alt studiu privind introducerea troleibuzului pe axa Bascov – Centru – Arpechim, pentru care s-au şi executat anumite lucrări de infrastructură.
Din cauza costurilor relativ ridicate, s-a renunţat şi la acest proiect, adoptându-se soluţia alimentare cu gaz metan, care a fost folosită pe scară largă aproape zece ani, cu reduceri semnificative a consumului de motorină. Acest tip de transport gen G.P.L. era ecologic şi eficient din punct de vedere al preţului de cost al combustibilului şi ar trebui să fie luat din nou în calcul, desigur beneficiind de noile tehnologii apărute în prezent, precum şi de investiţiile necesare unui astfel de proiect.
Din luna decembrie 1979 se înfiinţează Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Argeş (I.J.T.L.), în cadrul căreia transportul local din Piteşti funcţionează tot ca secţie Exploatare Transport. În acelaşi an, se preia de la S.U.T. Piteşti şi de la Direcţia Judeţeană de Drumuri sectorul de transport marfă cu autobasculante, având ca beneficiar Trustul de Construcţii Argeş. În anul 1980 este preluată activitatea de transport călători din oraşele Câmpulung şi Curtea de Argeş.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI