Concurs pe post cu scandal la Spitalul Judeţean

ACUZAŢII Luna trecută, Spitalul Judeţean a scos la concurs un post de medic primar pe secţia de Obstetrică-Ginecologie, încheiat, din nou, cu un conflict. Din cauza unor deficienţe de organizare, unul dintre candidaţi a sesizat Ministerul Sănătăţii, acuzele fiind că, în tipicul românesc, concursul a fost unul…cu dedicaţie şi favoritisme. Pentru postul în cauză au dat concurs dr. Iulian Andronic, medic la Spitalul din Costeşti, care şi-a susţinut primariatul anul trecut, după mai bine de 25 de ani de carieră, şi dr. Geanina Dragnea, medic primar deja, care şi-a făcut rezidenţiatul vreme de 5 ani la unul dintre cele mai performante spitale de profil din ţară, Maternitatea „Filantropia”, sub conducerea prof. dr. Gh. Peltecu, managerul clinicii şi cel care a iniţiat şi coordonat primele ghiduri de obstetrică – ginecologie.

În vreme ce dr. Andronic a luat nota 8, dr. Dragnea a fost notată cu 3 şi ceva, fapt ce i-a stopat accesul la restul probelor de concurs, unde i-ar fi fost luate în calcul punctajul de la Colegiul Medicilor şi specializările, plus cursurile de perfecţionare. Printre altele, aici ar fi contat cursurile referitoare la tratarea cancerelor de natură ginecologică şi cele de fertilitate şi reproducere umană asistată.
Considerând că organizarea concursului a fost făcută cu încălcarea unor reguli elementare, doctoriţa Dragnea a depus contestaţie la comisia de concurs, şi, pentru că nu i s-a dat dreptate, ba a mai primit şi „atacuri la persoană”, a decis să sesizeze Ministerul Sănătăţii.  „În primul rând, nu am cunoscut comisia de concurs până în momentul examinării, în schimb, contracandidatul meu îi ştia foarte bine, pentru că erau de la Craiova, acolo unde el şi-a dat primariatul anul trecut! Tot el a fost cel care a tras la sorţi subiectele, pe motiv că acest lucru se face de către primul candidat în ordine alfabetică, deşi nicăieri în lege nu există o astfel de prevedere. Lucrările nu au fost sigilate, cum ar fi normal, şi, deşi am cerut să semnez lucrarea contracandidatului meu, pentru a avea siguranţa că nu va fi schimbată, acest lucru nu a fost acceptat! În răspunsul oficial la contestaţie, primit după 5 zile în loc de una – şi atunci doar o foaie scrisă de mână – mi s-a spus că dacă un candidat la examen contestă astfel de lucruri, atunci are o problemă! O altă neregulă pe care am semnalat-o a fost faptul că recorectarea lucrării a fost făcută de aceeaşi comisie care corectase prima dată, ceea ce nicăieri în lume nu e considerat normal”, a arătat doctoriţa Dragnea în sesizarea făcută către Ministerul Sănătăţii.
Rămâne de văzut dacă ministerul va considera întemeiate reclamaţiile sale şi va lua măsuri în ceea ce priveşte această situaţie conflictuală de la Judeţean. Cert este însă că secţia de Ginecologie continuă să fie un punct problematic al celui mai mare spital din Argeş, dacă luăm în calcul că, de-a lungul timpului, aici s-au petrecut o mulţime de scandaluri şi întâmplări cu sfârşit dramatic şi chiar penal!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.