ISTORIE CU REPETIŢIE Celebrul pod de la Căteasca, cel care i-a adus preşedintelui CJ Constantin Nicolescu cel de-al doilea dosar penal, nu este pentru prima dată un „măr al discordiei” între reprezentanţii clasei politice. În 1896, lucrările de reparaţii, care nu erau, de fapt, necesare, au fost încredinţate cu dedicaţie de prefectul de Argeş de atunci, M. Manolescu, unui „improvizat inginer al judeţului”. De-a lungul timpului, încă de la construirea lui, în 1885, deci acum aproape 130 de ani, opozanţii politici aflaţi vremelnic la conducerea Argeşului au folosit podul de la Căteasca pentru a se sabota reciproc şi a-şi realiza propriile interese. Dacă acum preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, este acuzat de fraudarea de fonduri europene şi abuz în serviciu privind refacerea podului de la Căteasca, scenariul nu este nicidecum unul nou, acuzaţiile părând trase la indigo şi cu s-a întâmplat în 1885 – la prima construcţie a podului de la Căteasca – dar şi 10 ani mai târziu, când s-a pus problema reparării lui. Documentele de arhivă şi ziarele vremii ne spun asta, negru pe alb. În 1885, ziarul „România Liberă” critica autorităţile argeşene că, folosindu-se de un decret al Regelui Carol I, au pus o taxă de trecere pe podul de lemn „construit de judeţ peste apa Argeşului, în dreptul comunei Căteasca”. Pe acest pod trecea aşa-zisul „drum al ţuicii” care făcea schimbul comercial între produsele livezilor şi podgoriile Argeşului, Muscelului şi Dâmboviţei şi o parte din cerealele produse în sudul judeţului Argeş şi al ţării, în general.
Un arendaş, un fel de „băiat deştept” din zilele noastre, a profitat de pe urma refacerii podului de la Căteasca
În 1896, în ziarul „Epoca” se scria că, „pentru o prăbuşitură de pământ imperceptibilă, ivită la capătul măreţului pod de peste Argeş dintre Leurdeni – Muşcel şi Căteasca – Argeş, Niţescu, improvizatul inginer al judeţului, fără niciun titlu, sperie pe ambii prefecţi ai judeţelor limitrofe, mai puţin pe M.Manolescu, cu care este amic, că din această cauză podul n-are să mai dureze şi că, pentru a-l scăpa, se necesită mai întâi abaterea apei pe sub mijlocul lui”.
În activitatea de consolidare a podului de lemn, inginerul era învinuit, printre altele, că a distrus intenţionat câţiva „spargheţuri” care serveau tocmai la apărarea picioarelor podului împotriva buştenilor şi sloiurilor aduse de apă. Şi, pentru a complica lucrurile mai mult, se afirma în acelaşi ziar, că unui arendaş local de la Căteasca, „un agent aprig al regimului”, adică „un fel de băiat deştept” din zilele noastre, pe mână cu mai-marii de atunci, i s-a permis baricadarea podului aflat în reparaţii. Folosindu-se de acest pretext, arendaşul a construit alături un pod propriu „pe două vase, ce avea disponibile, percepându-se taxe de la 20-80 bari de căruţă, după cum trecătorii sunt mai aproape, ori mai departe de localitate”…
Aşadar, o stranie coincidenţă în istoria celui mai lung pod din judeţul Argeş, la capătul căruia politicienii, oamenii de afaceri de azi şi arendaşii de atunci, şi-au împletit interesele financiare, în detrimentul banului public.
