INTERVIU Simona Bucura-Oprescu are 31 de ani, iar mai mult de jumătate şi i-a petrecut pe scena politică. Este cel mai tânăr vicepreşedinte de Consiliu Judeţean din ţară, dar şi prima femeie din Argeş care ocupă această funcţie.

Cum au fost primele nouă luni în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean?

Grele, foarte grele. Poate cele mai grele luni din viaţa mea, de când activez pe scena politică, adică de peste 17 ani.

Ce presupune funcţia de vicepreşedinte?
Să nu-ţi mai aparţii, să pui deasupra propriei persoane responsabilitatea de a reprezenta oamenii. În momentul în care am devenit vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, am crezut că misiunea mea va fi una firească, una care vine ca o continuitate la cei şapte de ani pe care îi am în administraţie, fiind la cel de-al doilea mandat de consilier judeţean. În realitate am conştientizat că, totuşi, este vorba de altceva, mai ales că şi Consiliul Judeţean trece printr-o perioadă dificilă. Pe de-o parte, anul 2011 a fost marcat de pierderea domnului vicepreşedinte Florea Costache, al cărui succesor am devenit. Pe de altă parte, s-a situat presiunea politică foarte puternică şi fără precedent, ce a încălcat, de foarte multe ori, regulile democraţiei şi care, şi pentru noi, cei care facem parte din administraţia judeţului, a constituit o presiune teribilă. Nu de puţine ori am avut sentimentul că atât noi, cât şi deciziile pe care le-am luat – fiecare semnătură pe care am pus-o pe un document – suntem cumva puşi la un microscop şi că suntem în permanenţă analizaţi şi expuşi. Nu este deloc comod să trăieşti cu acest sentiment, nu este deloc comod să lucrezi cu o echipă care trăieşte cu acest sentiment. Cred că s-a încercat scăderea moralului celor care lucrează în administraţia judeţului, scăderea moralului oamenilor implicaţi în activitatea de partid a PSD.

„Uneori, sunt privită cu interes şi admiraţie, alteori, cu desconsiderare”

Cum este văzut omul Simona Bucura- Oprescu?

De multe ori şi eu îmi pun această întrebare. Uneori, îmi spun că trebuie să mă raportez doar la sistemul propriu de valori şi trebuie să fiu mai puţin sensibilă la percepţia celorlalţi, că trebuie să mă raportez la mine însămi, la datoria faţă de cetăţean şi la sistemul pe care îl reprezint. Sunt conştientă de faptul că, fiind femeie, fiind şi foarte tânără, şi intrând în acest cerc restrâns al demnităţilor publice de prin rang, cei care nu mă cunosc foarte bine mă privesc uneori cu suspiciune, uneori cu interes şi admiraţie, alteori, poate, cu desconsiderare. Cred însă că sunt un om cu credinţe puternice, tenace, curajos şi pe care se poate conta. Îmi place disciplina, rigoarea, am o curiozitate nativă, sunt perfecţionistă. Sunt un om direct, dar sensibil şi empatic.

Totuşi, ce vreţi să demonstraţi în acest mandat de vicepreşedinte?

Să demonstrez că un tânăr poate, iar, în momentul în care mandatul meu se va încheia, tot ce am reuşit să fie un exemplu bun, astfel încât şi alţi tineri să poată fi promovaţi în funcţii de răspundere, mai ales femeile. În acelaşi timp, îmi doresc ca, la final de mandat, să pot privi cu demnitate în ochii celor care m-au susţinut, dar şi al colegilor mei de partid.

„Constantin Nicolescu a reuşit să ne facă să înţelegem că, până la urmă, în politică şi în administraţie, unii sunt doar nişte politicieni pasageri într-o ţară falimentară”

Cum l-ar caracteriza Simona Bucura- Oprescu pe Constantin Nicolescu, şeful de la partid şi de la CJ?
Un luptător, un om care a trecut prin nişte încercări din care nu ştiu câţi ar fi reuşit să meargă mai departe. Un om care a reuşit să conducă un judeţ, de fiecare dată construind şi impunând nişte reguli, şi de la care noi, cei mai tineri, am învăţat să preţuim munca. Ce exemplu mai bun poate fi decât acela când îl vezi pe Constantin Nicolescu că munceşte de la 7.00 dimineaţa până dincolo de 19.00, în fiecare zi? Preşedintele CJ a reuşit să ne facă să înţelegem că principala valoare pe care o ai este munca, a reuşit să ne facă să înţelegem că, până la urmă, în politică şi în administraţie, unii sunt doar nişte politicieni pasageri într-o ţară falimentară, iar alţii sunt oameni care capacitează funcţii şi, indiferent de condiţiile şi greutăţile prin care trec, reuşesc să meargă mai departe şi să facă ceva pentru oamenii pe care îi reprezintă.

Ce vă enervează cel mai mult?

Ipocrizia. Urăsc ipocrizia! Mai ales dacă este politică!

Ce vă face să plângeţi?
Cu toate că sunt cel mai curajos om pe care îl cunosc, cu toate că sunt tenace şi ambiţioasă, să ştiţi că sunt foarte sensibilă şi foarte apropiată de oamenii care suferă. Preiau mult din energia negativă, din frământările celor pe care îi întâlnesc şi cărora încerc în permanenţă să le dau din energia mea. Să ştiţi că plâng mai des decât ar crede unii şi că, dincolo de orice, eu consider că cea mai importantă componentă a noastră, ca fiinţe sociale, este componenta umană.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI