Demersul psihoterapeuti: “Regula de aur: nimic si absolut nimic nu se poate rezolva fara acordul si participarea activa a pacientului.”

 

Unui client (pacient) care vine pentru prima oara intr-un cabinet psihologic specializat in psihoterapie, i se explica sau ar fi de dorit sa i se explice faptul ca demersul terapeutic se desfasoara cu participarea activa a celor doi “actori” principali si anume, psihoterapeutul si clientul.

Sa presupunem ca pacientul a inteles acest lucru; mai departe, trebuie, sau ar fi de dorit sa se stabileasca intre psihoterapeut si client o relatie profunda de comunicare, denumita in continuare “alianta terapeutica”. Aceasta alianta presupune o comunicare sincera si onesta din partea amandurora, in folosul expunerii si rezolvarii problemelor pacientului.

Abia dupa aceasta etapa se poate trece la sedintele concrete de psihoterapie. Daca pacientul simte, constata ca terapeutul nu este de aceeasi parte a baricadei si viceversa, intreg demersul psihoterapeutic este compromis, oricat de corect ar fi condus.

Mai trebuie amintit faptul ca multitudinea de procedee si tehnici pe care le poate folosi psihoterapeutul pentru rezolvarea problemelor cu care se confrunta pacientul, tin bineinteles de problema-tinta si nu sunt la fel de importante precum crearea nucleului de legatura dintre client si terapeut, asa cum am explicat mai sus.

Lucrul cel mai important de retinut din cele expuse anterior este faptul ca este vital si 100% in folosul clientului sa participe autentic, sincer si onest pe tot parcursul demersului terapeutic, daca isi doreste cu adevarat sa-si rezolve problema..

Comments

comments