Perioada de caniculă pe care tocmai am străbătut-o şi lipsa precipitaţiilor au dus, în Argeş, şi la probleme în alimentarea cu apă a celor ce au noroc de a fi branşaţi la o reţea publică, în ciuda eforturilor societăţii distribuitoare, Apă – Canal 2000 SA Piteşti, care a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţilor de producţie, transport şi distribuţie a apei potabile.

Apelul societăţii către beneficiarii săi ca, în perioadele de secetă prelungită, să evite orice consum exagerat, pentru că acesta poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte dintre consumatorii branşaţi la reţea, nu a fost mereu luat în seamă. De aceea, în anumite zone din aria de operare au apărut disfuncţionalităţi în asigurarea continuă a apei potabile, pentru care nu au existat soluţii tehnice de rezolvare imediată. Concret, din pricina celor ce au folosit apa pentru a-şi uda grădinile, mulţi dintre vecini au rămas fără apă de băut sau pentru consumul gospodăresc minim, cum ar fi consumul de apă potabilă, igiena personală, spălatul vaselor sau al rufelor.

Dacă seceta şi canicula revin, se vor impune restricţii

În aceste condiţii, dacă beneficiarii nu vor înţelege să procedeze raţional, Apă – Canal a anunţat că ar putea proceda la restricţii, după cum se precizează într-un comunicat oficial postat pe site-ul societăţii. „În situaţia reducerii drastice a debitelor surselor de apă în caz de secetă, distribuţia apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus la cunoştinţa utilizatorilor în timp util, prin mijloace adecvate, potrivit art. 176, alin. 2 din Regulamentul consolidat şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare din Aria de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş.”
Conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor, toţi utilizatorii, indiferent de forma de proprietate, au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua publică de alimentare cu apă, cu prioritate pentru consumul personal şi în scop casnic. Pentru satisfacerea altor nevoi, cum ar fi: stropitul străzilor, al spaţiilor verzi şi al grădinilor private, spălatul pieţelor şi al străzilor, spălarea periodică a sistemului de canalizare, spălarea autovehiculelor, se va utiliza cu precădere apa industrială, conform art. 6, alin.1 şi 5 din Regulamentul consolidat şi armonizat al serviciului public de alimentare cu apa şi de canalizare din Aria de competenţă a unitarilor administrativ-teritoriale membre ale Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Argeş.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică existentă în această perioadă, recomandam fiecărui consumator o utilizare raţională a apei potabile disponibile pentru a evita prejudicierea alimentarii cu apă potabilă a unui număr semnificativ de consumatori.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI