În dimineaţa acestei zile, poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Argeş, alături de colegii de la Formaţiuni de Investigaţii Criminale Costeşti şi cu sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale, au efectuat 4 percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de vânătoare prin folosirea ogarilor sau metişilor de ogari, pe timpul nopţii.

Ca urmare a percheziţiilor desfăşurate pe raza comunelor Recea şi Izvoru, au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor coarne de cervide precum şi cantităţi mari de carne. Totodată au fost identificaţi un număr de şase câini metişi de ogari care au fost predaţi în custodia reprezentanţilor unei asociaţii chinologice din Argeş până la finalizarea cercetărilor. În fapt, cinci persoane sunt bănuite că în data de 06.03.2014 au braconat pe un fond de vânătoare situat într-un ţarc de aproximativ 10 ha din comuna Recea, două exemplare de căprior şi două exemplare de cerb lopătar. La acest moment sunt continuate cercetările faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI