Luni, 6 octombrie, a avut loc la Piteşti conferinţa regională „Modalităţi de dezvoltare a afacerilor pe pieţele internaţionale”, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie a României la noul sediu al CCI Argeş. Peste o sută de invitaţi au fost prezenţi, printre ei numărându-se Bogdan Pandelică, secretar de stat în Ministerul Economiei, preşedintele C.C.I.R., Mihai Daraban, deputatul Gheorghe Marin, preşedintele ACAROM – Constantin Stroe şi viceprimarul Cornel Ionică. De asemenea, alături de aceştia au fost şi reprezentanţi de la Ministerul Economiei, EximBank, Camera de Comerţ şi Industrie Argeş, experţi şi reprezentanţi a peste 50 de firme private membre ale CCI Argeş. În cadrul conferinţei a fost prezentat Programul Naţional „Export 2014 – 2020” în teritoriu, care îşi propune o creştere semnificativă a numărului de firme exportatoare, precum şi creşterea intensităţii exportului la nivel judeţean şi regional. „Credem că la sfârşitul acestui an vom depăşi în ceea ce priveşte exporturile cifra – record de 50 de miliarde de euro aferentă anului 2013. La ora actuală, aproape 72% din exporturile României merg în Uniunea Europeană”, a declarat Bogdan Pandelică. De asemenea, secretarul de stat în Ministerul Economiei a ţinut să sublinieze şi importanţa şi rolul crucial al Argeşului în ceea ce priveşte exporturile ţării noastre: „Argeşul ocupă locul al doilea în topul judeţelor la export. Primele zece companii din Argeş au contribuit anul trecut cu 3,83% la PIB-ul României. Argeşul are un potenţial economic foarte valoros, iar în ceea ce priveşte resursele umane, personalul este unul foarte calificat. Îmi doresc ca Argeşul să devină pentru industria auto din Europa ceea ce reprezintă Sillicon Valley pentru industria IT&C din America”. La finalul conferinţei, oamenii de afaceri membri ai CCI Argeş şi-au expus doleanţele, unul dintre subiecte fiind acela legat de realizarea viitoarei autostrăzi Sibiu-Piteşti, a cărei realizare este pusă tot mai mult sub semnul întrebării.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI