Bogdan-Nicolae Stan a fost numit în functia de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Agentiei Nationale de Administrare Fiscală, în urma deciziei  prim-ministrului, publicată în Monitorul Oficial nr 0039, din 13 ianuarie 2017.

Bogdan-Nicolae Stan a avut atributii de coordonare a activitătilor de combatere a evaziunii si fraudei fiscale, în funcţii precum cea de Director general/Director general adjunct, în cadrul Activitătii de inspectie fiscală de la DGRFP Ilfov (2012 – 2013) si  respectiv Directia de Administrare a Marilor Contribuabili (în perioada 2013 – 2014). Recent, a ocupat funcţia de director general adjunct CNAS – Directia Generală Monitorizare, Control si Antifraudă (2014 – ianuarie 2017).

Bogdan-Nicolae Stan este licentiat în stiinte economice, specializarea Bănci si Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice – Bucuresti, precum si în stiinte juridice, la Universitatea Ecologică Bucuresti.

De asemenea, detine un Master în Management public, urmat la Academia de Studii Economice din Bucuresti.

Mai multe informatii despre parcursul profesional puteti obtine accesând site-ul www.anaf.ro/Despre ANAF/Conducere/Demnitari.

Comments

comments