De când Fiscul argeşean a preluat şi evidenţa plăţilor la fondul de sănătate, a început o amplă acţiune de  recuperare a debitelor de la toţi cei cu profesii liberale, printre care şi avocaţii.

Că e regulă impusă de la minister sau doar un exces de gel al funcţionarilor argeşeni, aşa cum s-a mai întâmplat, cert este că Finanţele Argeş au făcut impuneri şi popriri pe conturile a zeci de avocaţi, pentru sume de ordinul a sute de milioane de lei vechi.

Evident, s-au pus cu cine nu trebuie, pentru că majoritatea au contestat în instanţă şi deciziile de impunere, şi popririle pe conturi! Numai că, pentru a opri Fiscul să le ia banii până se judecă pe fond dacă are dreptate sau nu, şi dacă sumele calculate sunt corecte, toţi cei în cauză au ajuns la mâna judecătorilor care trebuie să suspende executările.

Un exemplu este cazul avocatei Ingrid Alexandrescu, care a cerut instanţei să suspende executarea silită derulată de Finanţe până se judecă al doilea proces, prin care a cerut ca aceasta să şi justifice în ce fel a calculat suma pe care, teroretic, o are de plată drept contribuţii la CASS.

Numai că magistratul care a fost desemnat să judece cauza, în speţă Magdalena Papaianopol, i-a respins solicitarea. Asta, deşi afirmă Ingrid Alexandrescu, altor avocaţi li s-a încuviinţat cererea. „Dacă în cazul meu cererea nu trebuia admisă, înseamnă că nici cererile celorlalţi avocaţi nu trebuiau admise, iar dacă au fost admise probabil că a contat influenţa acestora, altfel nu se poate explica aceeasta situaţie, existând doar două variante: fie ilegalitatea admiterii cererilor de suspendare formulate de alţi avocaţi, fie lispa de imparţialitate a magistratului în speţa mea sau a celorlaţi, fapt ce voi solicita a fi verificat de către instituţiile abilitate prin analizarea şi compararea speţelor, dar şi prin auierea înregistrărilor şedinţelor de judecată” arată avocata Alexandrescu într-o notă adresată preşedintelui Tribunalului Argeş.  

Comments

comments