Autenticitatea RAR nu mai este obligatorie la vânzarea unui vehicul

16,286 views

Începând cu luna iulie, şoferii sunt obligați să depună la dosarul de înmatriculare certificatul de autenticitate doar dacă au achiziționat mașina second-hand din afara țării.

Până acum, şoferii erau obligaţi să depună la dosarul de înmatriculare Certificatul de Autenticitate obținut de la RAR, indiferent de situația în care se afla vehiculul (singura exceptare era pentru mașinile noi, achiziționate de la o reprezentanță auto din România).

Conform noilor reglementari legale, cuprinse in Ordonanta de urgenta nr. 41/ 2016 privind stabilirea unor masuri de simplificare la nivelul administratiei publice centrale si pentru modificarea si completarea unor acte normative, dovada certificarii autenticitatii unui vehicul de catre Registrul Auto Roman se face de catre solicitantii unei operatiuni de inmatriculare pentru un vehicul rutier utilizat, dobandit din alt stat. Certificarea autenticităţii vehiculului atestă faptul că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic.

Inainte de intrarea in vigoare a acestei Ordonante, art. 11, alineatul (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, obliga pe toti solicitantii unei operatiuni de inmatriculare sa faca dovada certificarii autenticitatii vehiculului de catre Registrul Auto Roman. Certificarea autenticitatii continea si atestarea faptului ca vehiculul nu figureaza in baza de date ca fiind furat.

Cu alte cuvinte, daca inainte de iulie 2016 erai obligat sa depui la dosarul de inmatriculare Certificatul de Autenticitate obtinut de la RAR, indiferent de situatia in care se afla vehiculul (singura exceptare era pentru masinile noi, achizitionate de la o reprezentanta auto din Romania), incepand cu luna iulie sunt obligati sa depuna la dosarul de inmatriculare certificatul de autenticitate doar cei care au achizitionat masina second-hand din afara tarii.

Asadar, pentru masinile second-hand, care sunt deja inmatriculate in Romania si pentru care se efectueaza un transfer de proprietate, Serviciul de Inmatriculari nu mai solicita, la dosarul de inmatriculare, certificatul de autenticitate de la RAR.

Comments

comments