Auchan cumpără spaţiul de la Bradu cu 28,7 milioane de euro

Auchan, cel mai mare hipermarket din provincie, este hotărât să fie o prezenţă pe termen lung în Argeş. Iar asta se vede cât se poate de clar şi din faptul că Auchan România va cumpăra spaţiul de la fondul sud-african de investiţii NEPI, valoarea tranzacţiei urmând a se ridica la 28,7 milioane de euro. Investiţia imobiliară este cu atât mai spectaculoasă cu cât se realizează într-o perioadă de criză. „NEPI – prin intermediul subsidiarelor sale, NE Property Cooperatief UA şi NEPI Bucharest One – a încheiat un acord pentru vânzarea unui hipermarket către Auchan România.

În prezent, NEPC şi Nepi One deţin societatea „Connect Investment”. „Connect” este o companie care deţine parcul de retail Auchan situat în Bradu, care constă într-un centru comercial cu o suprafaţă totală de închiriat de aproximativ 43.100 de metri pătraţi. Hipermarketul are o suprafaţă totală închiriabilă de aproximativ 18.264 de metri pătraţi, ce constă în principal în zone de vânzare, depozitare, administrare şi office, zone de încărcare şi descărcare adiacente hipermarketului, incluzând şi terenul de dedesubt aferent”, se arată într-un comunicat transmis săptămâna trecută de NEPI către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Oficialii NEPI consideră ca sumele încasate în urma tranzacţiei pot fi reinvestite în „alte achiziţii mai profitabile”. Spaţiile comune ale centrului comercial Piteşti Retail Park, respectiv drumuri de acces, trotuare, spaţii de parcare, vor fi deţinute in continuare de „Connect”. Cel târziu până la finele lunii martie a anului viitor, Auchan va prelua firma nou înfiinţată.
Grupul francez Auchan, unul dintre giganţii mondiali din retail, a avut o cifră de afaceri de 44,4 miliarde euro în 2011, în creştere cu 1,881 miliarde euro faţă de 2010, ajungând la 618 hipermarketuri şi 759 de supermarketuri în 12 ţări. Cea mai mare creştere a cifrei de afaceri (13,6%) a fost în Europa Centrală şi de Est şi în Asia (China şi Taiwan).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.