Argeşeanul din fruntea spionajului militar românesc, înlocuit pe criterii… politice

3,817 views

SCHIMBARE LA COMANDĂ POLITICĂ Născut la Corbi, generalul Gheorghe Savu era director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării din ianuarie 2009. El a fost înlocuit săptămâna trecută cu fostul procuror general Ilie Botoş, un apropiat USL. Generalul Savu este văr primar cu mitropolitul Moldovei, Teofan, şi el originar din comuna Corbi. Unul dintre cei mai apreciaţi şi experimentaţi oameni de la Ministerul Apărării Naţionale, generalul argeşean Gheorghe Savu, a fost înlocuit săptămâna trecută din funcţia de director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA) cu fostul procuror general al României, Ilie Botoş.

Generalul Savu deţinea această funcţie de maximă importanţă din ianuarie 2009, una asimilată funcţiei de secretar de stat.
Această înlocuire este replica USL-ului dată faptului că lui Daniel Morar, şeful DNA, i s-a prelungit mandatul. O înlocuire care demonstrează încă o dată că şi în condiţiile în care eşti un profesionist de cinci stele, aşa cum este generalul Gheorghe Savu, dacă nu ai influenţă politică în spate, rişti să fii schimbat…
În 21 iulie 2006, Ilie Botoş şi-a dat demisia din funcţia de procuror general al României, ca urmare a fugii din ţară a lui Omar Hayssam (condamnat în lipsă la 20 de ani de închisoare pentru implicare în răpirea a trei reporteri în Irak). Fuga lui Hayssam a generat, pe lângă demisia generalului magistrat Botoş, şi demisiile a trei şefi de servicii secrete.

Decorat cu Ordinul „Steaua României” şi doctor în Ştiinţe Politice

Născut pe 12 mai 1959 în comuna argeşeană Corbi, generalul Gheorghe Savu este văr primar cu mitropolitul Moldovei, Teofan. Gheorghe Savu lucrează în MApN din 1984. Între 2005 şi 2009 a fost şef al Direcţiei Informaţii Militare, iar între 2003 şi 2005 a fost locţiitor pentru operaţii la Direcţia Informaţii Militare. Timp de cinci ani, între 1996 şi 2001, a fost adjunct al ataşatului apărării al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.
Doctor în Ştiinţe Militare din 2001, generalul Gheorghe Savu are la activ mai multe cursuri de informaţii în S.U.A. şi Africa de Sud. În 2004, a fost recompensat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI