Argeşul, printre principalii beneficiari ai programului „Rabla” pentru tractoare

OPORTUNITATE Aflat pe locul patru pe ţară la numărul de tractoare deţinute, judeţul nostru poate să-şi reînnoiască parcul de maşini agricole prin programul care va debuta pe 25 august, în valoare de 13 milioane de euro. O veste bună pentru agricultorii argeşeni care au tractoare vechi şi vor să îşi achiziţioneze unele noi. Pe 25 august, începe „Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate”. Astfel, Administraţia Fondului pentru Mediu organizează, în perioada 25 august – 05 septembrie 2011, sesiunea de înscriere în vederea validării producătorilor agricoli. De asemenea, în perioada 12 septembrie – 10 noiembrie 2011, proprietarii de tractoare şi maşini agricole autopropulsate se pot înscrie în acest program. Valoarea programului pentru 2011 este de 51.608.000 de lei (aproximativ 13 milioane de euro). Cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, (aproximativ 4.000 de euro) fără ca aceasta să depăşească 40% din preţul de achiziţie, preţ care nu include TVA, al tractorului nou sau al maşinii agricole autopropulsate noi.

Argeşul – pe locul patru pe ţară la tractoare deţinute

Conform datelor furnizate de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, Argeşul se situează pe locul patru la nivel naţional în ceea ce priveşte numărul de tractoare deţinute, cu 2.184 de unităţi, fiind devansat doar de Covasna, Braşov şi municipiul Bucureşti. Datorită acestei poziţii, judeţul nostru s-ar putea număra printre principalii beneficiari ai acestui program.
La o suprafaţă agricolă de 9,4 milioane de hectare, România are o flotă de 175.000 de tractoare, în timp ce, în Polonia, la 14 milioane de hectare, sunt în funcţiune 1,5 milioane de tractoare. Situaţia parcului de tractoare de pe piaţa românească ar putea fi şi mai gravă, având în vedere că datele Ministerului de Interne arată că, anul trecut, se aflau în evidenţe circa 50.000 de tractoare, în timp ce datele cele mai recente ale Institutului Naţional de Statistică ridică numărul total al tractoarelor funcţionale la 175.000 de unităţi, în 2009.
Dacă numărul total al tractoarelor nu este clar, un lucru este cert: parcul de utilaje agricole este învechit şi subdimensionat. La nivel naţional, jumătate din tractoarele aflate în evidenţele MAI sunt produse înainte de 1989, iar în Argeş, judeţul care deţine unul dintre cele mai mari parcuri din ţară, utilajele vechi acoperind peste trei sferturi din numărul total.

Cine se poate înscrie în program

*persoane fizice, precum şi persoane fizice autorizate
*întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale constituite potrivit O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate;
*întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, şi/sau persoane juridice, grupuri recunoscute de producători, inclusiv recunoscute preliminar, sau organizaţii recunoscute de producători, după caz, care sunt înregistrate în Registrul agricol, Registrul fermelor, Registrul plantaţiilor viticole, Registrul naţional al exploataţiilor, alte evidenţe funciare, care exploatează terenuri agricole şi/sau deţin, cresc ori exploatează animale, după caz, individual sau în forme de asociere conform legislaţiei în vigoare, care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei agricole primare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.