UN JUDEŢ PETRECĂREŢ Din cele 365 de zile ale unui an, argeşenii petrec mai mult de 200! La atât se ridică numărul zilelor în care sunt programate în judeţ tot felul de sărbători, de la zile ale comunelor şi oraşelor, la festivaluri şi târguri inventate peste noapte, precum „Festivalul covrigului cu ou” de la Lereşti sau „Târgul Cucului” din comuna Mioarele. În Argeş, calendarul festivalurilor, târgurilor săptămânale şi tradiţionale, întocmit de Consiliul Judeţean, numără circa 160 de zile, printre care se numără şi zilele diferitelor comune şi ale principalelor oraşe. Celor 160 de zile li se mai alătură alte 21, atât cât ţin „Sărbătorile Argeşului şi Muscelului”. La toate acestea se mai adaugă şi zilele libere de sărbători legale acordate de Guvern de Paşte, Crăciun, Revelion, Ziua Internaţională a Muncii (pe 1 mai), Rusaliile (23 – 24 iunie), Sfânta Maria (15 – 16 august), Sfântul Andrei (30 noiembrie) şi Ziua Naţională a României (1 decembrie). În total, peste 200 de zile de petrecere şi voie bună, cifră care situează Argeşul printre cele mai petrecăreţe judeţe din ţară.
Piteştiul petrece 3 zile şi trei nopţi, ca în poveste, de Simfonia Lalelelor şi, la nicio lună distanţă, în jurul sărbătorii de Constantin şi Elena, mai sunt programate alte 7 zile de evenimente şi spectacole de „Ziua Municipiului Piteşti”. În octombrie, la „Toamna piteşteană”, urmează o altă săptămână cu mici, must, muzică populară şi târg în centrul oraşului.
Şi Câmpulungul şi-a întins „Zilele oraşului” pe 5 zile, la care se adaugă alte  trei târguri: de 1 şi 8 martie şi de Crăciun. La Curtea de Argeş sărbătoarea „Zilelor oraşului” se întinde pe 7 zile, la Mioveni – pe 5, iar la Topoloveni, edilul Gheorghiţă Boţârcă le oferă locuitorilor oraşului un „Târg al olarilor şi al meşteşugarilor” pe 13 iunie, de خnălţarea Domnului şi un alt târg, „al meşteşugarilor şi al tradiţiilor”, de Zilele Oraşului, tot în iunie, pe 18 şi 19. Costeştiul are programate şi el trei sărbători: Ziua Localităţii şi Târgul tradiţional de Sfântul Ilie, plus Festivalul „Floare de castan”.

„Târgul Cucului” şi „Festivalul covrigului cu ou”, ultimele venite pe lista sărbătorilor din Argeş

Şi prin comunele judeţului petrecerea este la fel de aşteptată ca şi la oraş. La Berevoieşti se ţine, în acelaşi timp cu ziua comunei, şi „Târgul de Marina”. La Corbi, în iunie, e „Rapsodia păstorească”, iar la Brăduleţ, trei zile durează „Festivalul Caşcavalului”, în luna iunie, plus alte trei zile de sărbătoare pentru fiecare sat al comunei, de Sf. Ilie, Pantelimon şi Naşterea Maicii Domnului.
Mai puţin cunoscută, la Cicăneşti se ţine, pe 16 iunie, serbarea câmpenească „Tamasiana”. Coşeştiul se laudă cu „Festivalul ţuicii”, în iunie, iar Lereştiul – cu „Festivalul covrigului cu ou”, de Ziua comunei, pe 23 iunie. La Mioarele se ţine „Târgul Cucului” – în satul Chilii, pe 6 iulie, iar pe 20 iulie vine ziua „Fiilor Măţăului”. Comuna Negraşi are „Sărbătoarea Narciselor”,  la Jugur e petrecere câmpenească în mai, când se sărbătoreşte „Urcatul oilor la munte”, iar la Muşăteşti se serbează „Vinerea Izvoarelor”.
Lista este una destul de lungă, aşa că ne vom opri la „Zilele Barajului Vidraru”, manifestare ce a avut loc săptămâna trecută. Tot săptămâna trecută s-a desfăşurat şi „Festivalul Carpaţi”, dar şi „Dracula Fest”, ambele manifestări fiind organizate în cadrul „Sărbătorilor Argeşului şi Muscelului”.
Să mai spună cineva că argeşenii nu ştiu să petreacă!

 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI