Chiar dacă Argeşul nu este un judeţ cu o deschidere prea mare pentru homosexuali, neexistând locuri speciale unde aceştia să se întâlnească, aşa cum se întâmplă în alte oraşe ale ţării, totuşi şi la noi comunităţile de gay sunt destul de active, ba chiar am putea spune că avem printre cei mai frumoşi gay din ţară şi din Europa. Andrei Paul Văduvan şi Nicolae Manea sunt doi dintre homosexualii argeşeni care au candidat pentru titlul de Mister Gay, primul la nivel naţional, iar cel de-al doilea, la nivel european. Doar Nicolae Manea a obţinut titlul cel mare, celălalt alegându-se doar cu laurii participării. Deşi amândoi sunt angrenaţi în relaţii greu de acceptat în societatea noastră civilă, cu ocazia participării la respectivele concursuri de frumuseţe ambii tineri nu s-au ferit să vorbească despre ei şi despre orientările pe care le au. Andrei Paul Văduvan locuieşte în Piteşti, are 25 de ani, şi lucrează ca hairdresser la un salon de frumuseţe. Tânărul s-a înscris la concursul de Mister Gay România 2011, a trecut de preselecţii, alături de alţi 4 gay, dar nu şi-a adjudecat, până la urmă, titlul de cel mai frumos gay din România. Nu îi pare rău că nu a câştigat, pentru că Andrei şi-a dorit să participe la acest concurs dintr-un alt motiv: acela de a arăta tuturor că şi dacă îşi trăieşte viaţa de cuplu alături de un alt bărbat, cu care este împreună aproape de 7 ani, este un om obişnuit, ce duce o viaţă normală în oraşul în care locuieşte.

Nicolae Manea din Curtea de Argeş –  Mister Gay Europa

Cel de-al doilea tânăr argeşean participant la un concurs de frumuseţe al homosexualilor este Nicolae Manea, care a primit titlul de Mister Gay Europa în 2011. Manea are 35 de ani şi este de fel din Curtea de Argeş, oraş pe care l-a părăsit în urmă cu ceva timp pentru a se muta în Capitală, împreună cu iubitul său. Cât a locuit la Argeş, tânărul şi-a ascuns orientările, iar în timpul liceului a încercat să aibă relaţii cu fete, însă niciuna nu a mers. Şi-a dat seama apoi că iubeşte bărbaţii şi, chiar dacă a ascuns acest lucru faţă de familie şi prieteni, a reuşit să îşi găsească jumătatea pe internet. După mai multe întâlniri, Nicolae a  decis să se mute la Bucureşti, acolo putându-şi manifesta sentimentele faţă de iubitul său, însă întotdeauna cu mare cumpătare. Pe stradă se comportă ca doi bărbaţi obişnuiţi, dezvăluindu-şi sentimentele unul faţă de celălalt doar în cluburile de gay, însă nici acolo în mod excesiv. Practic, duc o viaţă normală de cuplu, făcând treburile casnice împreună, cumpărăturile, la fel, momentele de tandreţe desfăşurându-se doar în locuinţa pe care o au. خntr-un cuvânt, Nicolae a decis că discreţia este cel mai bun aliat împotriva oamenilor cu prejudecăţi, oameni cu care se întâlneşte zilnic.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI