Potrivit statisticilor oficiale, în primul trimestru economia românească a crescut cu 4%, iar sumele încasate de bugetul general consolidat al statului, cu 3,8%. Argeşul se situează în clasamentul general pe locul 11, iar primele două locuri ale clasamentului sunt ocupate de Direcţia Generală de Administrare a Marilor contribuabili şi Administraţia Bucureşti. Deci, judeţul nostru ocupă, de fapt, locul 9 între judeţe. Zece ANAF-uri judeţene au livrat la bugetul naţional mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, pentru că firmele mari au trecut în administrarea DGAMC. Capitala, Clujul şi Timişul, trei dintre cele mai importante surse de venituri la bugetul statului, au înregistrat scăderi ale sumelor colectate în primul trimestru al acestui an, cu 0,56%, 4,59%, şi, respectiv, 15% în cazul Bucureştiului. Pe lângă Capitală, care a fost însoţită în sud de Giurgiu şi Ialomiţa, rezultate negative a avut cea mai mare parte a vestului ţării – Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Alba, Cluj, Maramureş şi Gorj.
Bugetul ţării a fost ajutat însă de performanţele foarte bune ale unora dintre administraţiile judeţene. Aşadar, în timp ce alţii n-au egalat nici veniturile de anul trecut, Constanţa, al treilea mare contribuabil la buget după DGAMC şi Bucureşti, a avut un plus de nu mai puţin de 13,6%. Doar trei judeţe au fost pe zero, în vreme ce restul, care au întâmpinat la rândul lor aceeaşi problemă cu transferurile de firme către Mari Contribuabili, pe urma Ordinelor ANAF 3581 şi 3582 din 2013, au fost pe plus. Inclusiv Argeşul, în cazul căruia nu se ia în calcul Dacia şi nici multe alte firme de top, pentru că acestea se află deja la DGAMC.

Top 15 venituri pe judeţe, trimestrul I, 2014 (milioane lei):

1. DGAMC 21.294
2. Bucureşti 5.663
3. Constanţa 1.463
4. Cluj 936
5. Ilfov 967
6. Timiş 893
7. Prahova 727
8. Braşov 683
9. Iaşi 632
10. Bihor 467
11. Argeş 538
12. Mureş 510
13. Dolj 492
14. Sibiu 470
15. Arad 407

Comments

comments

DISTRIBUIȚI