
A trimis copiii la furat
După ce a ieşit din detenţie, Ilie Ţârcuş a demonstrat din nou că are talent în domeniul ilegalităţilor şi a pus la cale o altă grozăvie. A găsit câţiva minori pe care i-a convins să comită infracţiuni, trimiţându-i la furat. I-a mers o vreme, după care a intrat din nou pe mâna justiţiei.
Nimic nou pentru el, având în vedere că are în spate o „carieră” solidă în domeniu. O recunoaşte şi el deschis şi este convins că nici nu se mai poate schimba acum: „După câtă puşcărie am făcut, mă consider un om al răului”, spune Ilie Ţârcuş, simplu şi la obiect. De data aceasta, ajuns la vârsta pensionării pentru oamenii obişnuiţi, Ilie Ţârcuş nu a mai ieşit el la furat, ci i-a pus pe alţii, mult mai tineri, care au deprins de la el tainele sustragerii de bunuri şi bani. Astfel, acesta a pus la cale o adevărată reţea de copii care să fure, sub directa lui îndrumare. „Şcoala de furat” a lui Ilie Ţârcuş nu a mers însă prea mult timp, pentru că poliţiştii au intrat pe fir şi l-au arestat din nou pe deţinătorul recordului absolut la condamnări. De aici şi până la o nouă condamnare nu a mai fost mult, aşa că, iată, Ilie Ţârcuş a revenit – pentru încă cinci ani – la închisoare.
Ilie Târcuş a fost condamnat pentru prima dată în anul 1970, atunci când era militar în termen. Motivul? A furat o pâine, de foame. A fost eliberat de mai multe ori, de-a lungul vieţii, dar de fiecare dată a recidivat, pentru că societatea nu l-a mai acceptat niciodată.