APIA va elibera adeverinţele de creditare în perioada 15 – 20 septembrie

659 views

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură va elibera adeverinţele de creditare, pentru sectorul vegetal, în perioada 15 – 20 septembrie.

 

„În urma analizelor pe care le-am făcut la Ministerul Agriculturii, precum şi în urma discuţiilor purtate cu APIA, avem garanţia primită că, între 15 şi 20 septembrie vor fi eliberate aceste adeverinţe pe suprafaţă, astfel încât fermierii să aibă acces la creditări, să poată să-şi achiziţioneze inputurile de care au nevoie, pentru a-şi continua activitatea”, a declarat Daniel Botanoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Cu ajutorul adeverinţelor eliberate de APIA, un fermier poate solicita unei bănci creditarea pe termen scurt cu până la 90% din valoarea subvenţiei ce i se cuvine.

Comments

comments