Angajații unei benzinării din Argeș, reclamați pentru că nu purtau mască de protecție

0
311

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 20 de acţiuni punctuale, dintre care 18 organizate independent de către poliţişti, una organizată cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri. În cadrul activităților au fost verificate 2.701 persoane, precum și 103 mijloace de transport în comun.

Totodată, au fost verificate 111 de societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului. Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 77 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.500 de lei, toate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală.

Angajații unei benzinării, reclamați că nu purtau mască

În după-amiaza zilei de 3 octombrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș au fost sesizați prin apel la linia TELVERDE cu privire la faptul că în incinta unei stații de alimentare cu carburant din localitatea Albeștii de Argeș, angajații nu poartă masca de protecție.

Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locul indicat, iar cu ocazia verificării, s-a constatat că doar un angajat din cadrul respectivei unități, femeie de 34 de ani, nu purta masca de protecție. În urma celor constatate, a fost aplicată o sancțiune cu avertisment, conform Legii 55/2020, iar reprezentanților unității le-au fost prelucrate prevederile legale incidente la acest moment.

”Reamintim că obligativitatea luării măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, spații comerciale, inclusiv pentru spațiile deschise aglomerate, cum ar fi piețe, târguri, spații comerciale, stații pentru mijloace de transport în comun, fără a se limita la acestea”, transmite Poliția Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here