Un piteștean de 60 de ani, beat, și-a lovit soția cu pumnii

0
57

Pe 3 octombrie, în jurul orei 17:00, polițiștii Secției 2 Poliție Pitești au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că un bărbat de 60 de ani și-ar fi agresat soția. În urma cercetărilor, s-a stabilit că, pe fondul consumului de alcool și al discuțiilor în contradictoriu, bărbatul în cauză și-ar fi agresat fizic soția, lovind-o cu pumnii, și i-ar fi adresat amenințări cu moartea.

În urma completării formularului privind evaluarea situației de risc, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, prin care a fost dispusă evacuarea bărbatului din locuință, precum și obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de soția sa și de fiica acestora. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub aspectul lovirilor sau altor violențe, și amenințare.

În cursul nopții, în jurul orei 23:00, polițiștii l-au identificat din nou pe bărbat la adresa în cauză, încălcând obligațiile stabilite prin ordinul de protecție provizoriu emis anterior. Acesta a fost condus la sediul poliției, iar în cauză a fost întocmit un nou dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

În cursul nopții, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. (foto ilustrativ)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here