CARIERĂ Pe vremea când lucra la Prefectura Argeş, Ion Jinga, actualul ambasador al României la Londra, şi-a riscat viaţa ca să intre în diplomaţie. Operat de apendicită, Jinga a părăsit Spitalul Judeţean ca să meargă să dea examen la Ministerul de Externe. Unul dintre cei mai apreciaţi ambasadori ai României la ora actuală este un argeşean. Născut pe 1 septembrie 1961 la Câmpulung, Ion Jinga este ambasadorul României în Regatul Unit din 7 martie 2008, poziţia ocupată la Londra fiind una extrem de importantă.

Este, de altfel, încă o confirmare a carierei de nota 10 a ambasadorului Ion Jinga, care lucrează în diplomaţie din 1992. Absolvent a două facultăţi (Fizică şi Drept), doctor în Drept şi cu master la Colegiul Europei din Bruges, Ion Jinga a fost şi ambasadorul României în Regatul Belgiei între 2003 şi 2008, iar, în 2007, a fost desemnat „Ambasadorul anului în Belgia”. Cu puţin timp înainte de a-şi serba ziua de naştere, Excelenţa Sa ne-a acordat un interviu în exclusivitate.

Domnule ambasador, aţi absolvit Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung ca şef de promoţie. Cât de mult a contat educaţia primită în Argeş pentru evoluţia dumneavoastră ulterioară?
Enorm. Începând cu educaţia primită în familie – părinţii şi bunicii m-au învăţat să fiu mândru de rădăcinile mele argeşene şi să consider munca drept cea mai de preţ carte de vizită. Continuând cu primii ani de şcoală petrecuţi la Dacia, în judeţul Braşov (acolo unde am învăţat rigoarea ardelenească a lucrului bine făcut) cu  Şcoala din Măţău (satul cu cel mai înalt deal din ţară – 1.017 m), cu Şcoala nr. 3 din Câmpulung şi Liceul „Dinicu Golescu”, pe care l-am absolvit, este adevărat, ca şef de promoţie. Mult din ceea ce a urmat s-a clădit pe temelia educaţiei primite acasă, la şcoală şi în microcosmosul Câmpulungului. Familia tatălui meu a venit în Muscel acum câteva sute de ani, trecând munţii cu oile de la Făgăraş – fenomenul transhumanţei.

Cum a fost trecerea de la Prefectura Argeş la Ministerul de Externe?

Dacă v-aş spune că a fost aproape o întâmplare, probabil că n-aş fi departe de adevăr. Cred, cu toată modestia, că, pentru mine, cheia succesului a fost multă muncă, seriozitate în tot ceea ce am făcut şi un dram de şansă. Cred că, în viaţa fiecărui om, există trenuri şi, dacă ai norocul să fii la momentul potrivit în gara potrivită, iar trenul încetineşte, te poţi urca în el. Nu l-ai prins pe primul, aştepţi şi poate vine al doilea, al treilea. În general nu sunt foarte multe. Dacă ratezi mai multe trenuri, s-ar putea să rămâi în gară. Când am terminat Facultatea de Fizică, pe diploma mea scria inginer fizician. Am primit repartiţie la Mioveni, la Institutul de Reactori Nucleari. Am lucrat cu plăcere la Institut, din 1986 până la sfârşitul anului 1990. După Revoluţie, în 1990, s-a înfiinţat Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, despre care se spunea că va pregăti elite pentru administraţia românească. Am dat examen şi am fost admis la Secţia de Administraţie Publică. Lucram sâmbăta, duminica şi peste program la Institut, făceam ture de noapte şi îmi luam recuperări, zile libere, să merg la Bucureşti, la şcoală.
Eram şi student la Facultatea de Drept (intrasem în 1987, la fără frecvenţă), aşa încât, la începutul anului 1991, m-am transferat la Prefectura Argeş, ca şef de birou „Relaţii externe”, ceea ce îmi permitea să-mi continuu studiile la zi, la Bucureşti.
În august 1991, la SNSPA s-au anunţat şase burse de studii postuniversitare în străinătate. M-am înscris la concurs pentru unul dintre cele două locuri la Colegiul Europei de la Bruges, din Belgia. Am dat un interviu şi am plecat înapoi la Piteşti, la serviciu. La începutul lunii septembrie, am primit o scrisoare semnată de Rectorul Colegiului Europei, care mă anunţa că am primit o bursă Tempus la Colegiul Europei şi îmi cerea să le comunic dacă o accept. Aşa se face că, la sfârşitul lunii septembrie 1991, am plecat să studiez integrare europeană în Belgia. În iunie 1992 mi-am luat diploma de master la Colegiul Europei de la Bruges. Am venit acasă, în iulie mi-am dat examenele de diferenţă la SNSPA şi am luat diploma de absolvire, iar, în octombrie, am susţinut examenul de diplomă la Drept.
Când am terminat cu examenele, se publicase în presă că Ministerul de Externe scoate posturi la concurs. M-am dus la minister, la Direcţia de Personal, şi le-am spus că vreau să mă înscriu şi eu. Mi-am făcut dosarul şi au zis: „Te anunţăm noi când o să fie concursul”. Între timp, m-am îmbolnăvit de apendicită şi ţin minte că eram în spital, la Piteşti, mă operasem de două zile, când a venit soţia şi mi-a spus: „Au telefonat de la Bucureşti, de la Ministerul de Externe, că peste trei zile este concursul”. Am plecat la cerere din spital, am luat o maşină de ocazie, m-am dus la Bucureşti. Am dat examenul la minister, m-am întors la Câmpulung tot cu o maşină de ocazie şi, în ziua următoare, m-am reinternat în spital, pentru că mi se desfăcuse operaţia. Când mă pregăteam să ies din spital, după ce mă îndopaseră cu injecţii, m-au anunţat că am fost admis, astfel încât, cu data de 1 noiembrie 1992, mi-am luat transferul de la Prefectura Argeş la Ministerul Afacerilor Externe.

„Un lucru aproape fără precedent, m-a primit în audienţă privată Regele Belgiei”

În 2006, aţi fost nominalizat la titlul de „Ambasadorul anului în Belgia”. Cât de mult a însemnat această nominalizare pentru dumneavoastră?

În 2006, am fost nominalizat pentru acest titlu, iar în 2007 chiar l-am obţinut, am fost desemnat „Ambasadorul anului în Belgia”. Am fost decorat de către Regele Belgiei cu una dintre cele mai înalte decoraţii ale acestei ţări, Marea Cruce a Ordinului Coroanei. S-au făcut şi două excepţii când am plecat de la Bruxelles: m-a primit ministrul de Externe – când un ambasador îşi încheie misiunea în Belgia, îl primeşte secretarul general al ministerului, nu ministrul – şi, un lucru aproape fără precedent, m-a primit în audienţă privată Regele Belgiei. Perioada petrecută la Bruxelles va rămâne întotdeauna undeva în sufletul meu ca ceva aparte.

Cum stă România cu investiţiile în Marea Britanie? Sunt şi firme din Argeş care au investit acolo?
La finele anului 2010, schimburile comerciale dintre România şi Marea Britanie se ridicau la peste 2,4 miliarde de euro, cu o balanţă pozitivă de circa 300 de milioane de euro în favoarea noastră. Marea Britanie ocupa locul 6 între destinaţiile de export pentru produsele româneşti. Prietenii noştri britanici au investit în România 4 miliarde de euro şi există aproximativ 4.400 de societăţi comerciale britanice înregistrate în ţara noastră. Investiţiile româneşti in Regatul Unit sunt ceva mai modeste, dar pot să vă dau exemplul unei firme de construcţii, „Pilon”, care s-a creat cu capital integral românesc şi are în prezent o cifră de afaceri de 17 milioane lire sterline.
M-aş bucura ca firmele argeşene să aleagă Marea Britanie ca destinaţie pentru investiţiile şi afacerile lor în străinătate. Ambasada României la Londra le acordă asistenţă tuturor românilor care vin spre noi pentru a ne solicita sprijin sau pentru a intra în parteneriat cu noi pe diferite proiecte.

Mulţi dintre românii care lucrează în Marea Britanie sunt angajaţi fie au pair, fie în construcţii sau agricultură. Cunoaşteţi şi români care să deţină poziţii de conducere în Marea Britanie?

Cred că diaspora românească din Marea Britanie este, calitativ vorbind, una dintre cele mai bune diaspore româneşti pe care le avem în diferite colţuri ale lumii. Avem aici în jur de 1.700 de medici şi cam tot atâtea asistente medicale românce care lucrează în sistemul britanic de sănătate. Avem peste 4.000 de studenţi. Sunt câteva sute de români care lucrează în city-ul londonez, în business şi în zona serviciilor financiare, avem artişti, muzicieni, cercetători, profesori universitari – profesorul Sandu Popescu, de la Universitatea Bristol, este recunoscut pentru studiile sale de fizică cuantică şi teleportare, profesorul Podoleanu de la Universitatea Kent conduce un colectiv de cercetare în domeniul laserilor, iar medicul Roxana Cărare de la Universitatea Southampton a devenit cunoscută în Marea Britanie şi SUA pentru studiile sale în tratamentul bolii Alzheimer. Prima balerină de la Covent Garden este o româncă, Alina Cojocaru. Îl avem pe Remus Azoiţei, profesor de vioară la Academia Regală de Muzică, iar preşedintele unuia dintre cele mai mari centre de afaceri din lume, Canary Wharf, este un român, George Iacobescu. Avem şi mulţi români, poate mai puţin vizibili, dar tot foarte buni profesionişti, care lucrează în domeniul construcţiilor, în hoteluri, restaurante, în asistenţa socială.

„Ridicarea restricţiilor pentru cetăţenii români care lucrează sau doresc să lucreze în Marea Britanie reprezintă un obiectiv prioritar pentru Ambasada României la Londra”

Sunteţi la câteva mii de kilometri distanţă de Argeş. Aş vrea să vă întreb dacă aveţi contacte cu argeşeni stabiliţi în Marea Britanie.
Sunt câţiva argeşeni şi musceleni pe care i-am întâlnit la Londra şi cu care mă văd, din când în când. Se întâmplă uneori ca cineva să vină la Ambasadă şi să spună: „Sunt din Argeş, aş vrea să vorbesc cu domnul ambasador”. Îi primesc de fiecare dată cu plăcere – ca pe oricare român care trece pragul Ambasadei României, iar inima îmi bate mai tare când aflu că suntem din acelaşi loc.  

Cum vedeţi evoluţia pieţei muncii în Marea Britanie în următorii ani, raportat la deschiderea şi flexibilitatea ei faţă de români?

Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană permite statelor membre să restricţioneze accesul lucrătorilor români pe propriile pieţe ale muncii pentru o perioadă care nu poate depăşi şapte ani de la data aderării. Restricţiile sunt aplicate potrivit schemei „2 plus 3 plus 2”, la sfârşitul acestui an încheindu-se cea de-a doua etapă a măsurilor tranzitorii. Astfel, pentru cetăţenii români, restricţiile pe piaţa muncii vor fi eliminate definitiv cel mai târziu la 31 decembrie 2013, în toate statele membre. Această situaţie creează o vulnerabilitate pentru mulţi dintre concetăţenii noştri care sunt aici, pentru că ei au posibilitatea să vină în Marea Britanie fără viză, dar nu îşi pot obţine permisul de muncă decât pentru acele profesii care sunt deschise.
Soluţia pe care mulţi dintre ei o aleg este să se declare self employed, adică pe cont propriu. În realitate, ei nu au resurse financiare şi nici nu cunosc suficient mediul local – unii nu îl cunosc deloc – ca să-şi poată dezvolta propria afacere şi atunci prestează servicii la firme de construcţii, de exemplu, pentru că zona construcţiilor este încă închisă şi, cu toate acestea, foarte mulţi români lucrează în construcţii şi lucrează foarte bine, sunt între cei mai buni constructori din Marea Britanie. Oamenii aceştia sunt însă mai prost plătiţi decât dacă ar avea contract de muncă, nu au asigurare socială – ar trebui să şi-o plătească singuri, iar unii o fac, alţii nu. Sunt vulnerabili, pentru că angajatorul poate oricând să le spună „La revedere, am găsit pe altcineva” şi, uneori, nimeresc pe mâna unor angajatori care sunt incorecţi.
Toate aceste cazuri ajung la noi, la Ambasadă. Procedurile pentru obţinerea permiselor de muncă sunt lungi si greoaie. Din acest motiv, ridicarea restricţiilor pentru cetăţenii români care lucrează sau doresc să lucreze în Marea Britanie reprezintă un obiectiv prioritar pentru Ambasada României la Londra. Până când aceste restricţii nu vor fi ridicate, obiectivul va rămâne acolo, în prima linie a demersurilor noastre.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI