Alianţa CURS –Avangarde va prezenta singurul exit-poll oficial după alegerile de duminică. Primele rezultate vor fi prezentate la ora 21

323 views

Alianţa CURS –Avangarde va prezenta singurul exit-poll oficial după alegerile de duminică. Primele rezultate vor fi prezentate la ora 21. Duminică seara la ora 21, va fi făcut public un singur exit-poll după alegerile europarlamentare. Biroul Electoral Central a acreditat la nivel naţional institutele de sondare CURS și Avangarde pentru a realiza un sondaj de opinie la ieşirea de la urne, duminică, în ziua alegerilor europarlamentare.

Alte institute de sondare nu au solicitat o acreditare pentru a realiza un exit-poll.

BEC va prezenta însă în timp real, pe tot parcursul serii și al nopții, rezultatele numărătorii voturilor din toate secțiile din țară.

Marius Pieleanu, directorul Avangarde, a declarat că institutele de sondare vor acoperi 250 de secţii de vot şi a ținut să sublinieze faptul că „Avangarde-CURS a fost singura alianţă în 2014 la alegerile prezidenţiale al căruit exit-poll l-a dat pe Klaus Iohannis preşedintele României. “Pentru că lumea a uitat asta, e foarte important. Dacă îmi iese un rezultat de 5,0001, aşa îl dau indiferent de numele partidului şi am să vă spun şi de ce: suntem printre puţinii sociologi care încă ne mai iubim meseria şi ţinem la ea şi la prestigiul ei” a spus Pieleanu.

Conform datelor Parlamentului European, la ora 22.15 ora României, vor începe să fie incluse datele din exit poll-ul Curs-Avangarde în situația globală a alegerilor. Ulterior, datele vor fi înlocuite cu rezultatele oficiale ale Biroului Electoral Central după comunicarea lor oficială.

Comments

comments