Deşi aurorele polare sunt fenomene foarte rar întâlnite la latitudini mijlocii, se pare că şi în România s-a putut observa un asemenea fenomen, în noaptea de 25/26 ianuarie 1938. Pe Valea Argeşului, în noaptea amintită, această lumină polară a putut fi observată de departe, în toată splendoarea ei, mai întâi de o culoare roşie-vişinie în partea de nord a cerului, accentuându-se din ce în ce mai mult şi, nu după mult timp, în toată partea nord-vestică a acestuia, începând de la orizont, urcând apoi în curbă către steaua polară. Totul părea cuprins de un imens incendiu, a cărui culoare roşie, destul de aprinsă, avea să arate ca o noutate de necrezut. În acele clipe, în tăcerea nopţii se desluşea de departe o larmă însoţită de repetate şi prelungite zgomote, producând panică în rândul multora care confundau evenimentul cu un incendiu de mari proporţii, undeva mai departe. Această stranie panoramă cerească era străbătută, începând de la nord-vest către nord-est, de o enormă şi impunătoare auroră roşie-transparentă, de formă neregulată, prin care se putea observa sclipirea stelelor. După aproximativ 15 minute, pe la orele 22:15, intensitatea luminilor şi a fenomenului a început să scadă câte puţin, mai ales spre nord-vest. La orele 22:30, aproape toată lumina dinspre nord-vest, care era cea mai intensă, s-a pierdut aproape complet, persistând doar la circa 35° deasupra orizontului. Pauza n-a durat mult, deoarece treptat, perdeaua roşie-străvezie dinspre nord-est a devenit aprinsă, cuprinzând din nou întreaga zonă de nord a cerului. De data aceasta, fenomenul s-a repetat cu mult mai multă intensitate ca înainte. Aurora polară este un fenomen optic ce constă într-o strălucire intensă observată pe cerul nocturn în regiunile din proximitatea zonelor polare, ca rezultat al impactului particulelor de vânt solar în câmpul magnetic terestru. Când apare în emisfera nordică, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreală, termen folosit inițial de Galileo Galilei, cu referire la zeița romană a zorilor, Aurora, și la titanul care reprezenta vânturile, Boreas. Apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie și martie-aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de auroră australă, după James Cook, o referință directă la faptul că apare în sud. Fenomenul nu este exclusiv terestru, fiind observat și pe alte planete din sistemul solar, precum Jupiter, Saturn, Marte și Venus. Totodată, fenomenul este de origine naturală, deși poate fi reprodus artificial prin explozii nucleare sau în laborator.
 

Comments

comments

DISTRIBUIȚI