ADI Servsal caută voluntari pentru programele de educaţie ecologică şi colectare selectivă

 Cu multă muncă şi investiţii pe măsură, în Argeş s-a reuşit implementarea unui sistem modern şi ecologic de gestionare a deşeurilor.

Ca în orice alt domeniu însă, alinierea la normele europene şi, mai ales, crearea unor obiceiuri civilizate în abordarea acestui subiect va însemna o luptă ce va presupune un efort substanţial.

Colectarea selectivă, un mod de abordare deja împământenit în Europa, este de abia la început la noi, la fel şi voluntariatul, care a devenit pentru occidentali ceva firesc, ce cântăreşte mult în cartea de vizită a fiecăruia, indiferent de cariera urmată.  În 2012, sub îndemnul „Colectează selectiv! Implică-te şi tu!”, A.D.I. Servsal Argeş are în desfăşurare o amplă campanie de conştientizare adresată locuitorilor din judeţ, în vederea protejării mediului, prin colectarea selectivă a deşeurilor şi depozitarea acestora în containere şi spaţii special amenajate. Dar, pentru diseminarea cât mai largă şi mai precisă a informaţiilor legate de această acţiune, asociaţia desfăşoară în paralel şi o altă campanie, aceea de atragere de voluntari. „Ne-am propus numeroase acţiuni şi evenimente în organizarea cărora avem nevoie de sprijinul şi implicarea a cât mai mulţi voluntari. Pentru că am văzut cât de important este voluntariatul, vrem să-i răsplătim pe voluntarii implicaţi în campania de conştientizare prin acţiuni dedicate lor şi prin documente oficiale: adeverinţe, diplome, scrisori de recomandare etc.”, spune Gabriel Moiceanu,  directorul executiv al ADI Servsal. Cei ce doresc să se alăture asociaţiei şi să se implice activ în campanie au la dispoziţie, pe site-ul www.managementuldeseurilorarges.ro, un formular special, cu ajutorul căruia se pot înscrie ca voluntari. „Cei care ne scriu vor fi contactaţi înainte de următoarea acţiune sau când vom forma echipele. Noi avem şi o politică de confidenţialitate, astfel că datele cu caracter personal furnizate prin completarea acelui formular vor fi folosite doar de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeş şi de partenerii acesteia, în cadrul campaniilor de conştientizare sau a proiectelor de voluntariat. În niciun caz acestea nu vor ajunge şi nu vor fi folosite de altcineva!”, dă asigurări directorul Servsal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.